Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Începe examenul național de bacalaureat. Probele scrise debutează luni, 20 iunie 2022!

Începe examenul național de bacalaureat. Probele scrise debutează luni, 20 iunie 2022!

Probele scrise din cadrul sesiunii iunie-iulie 2022 a examenului național de bacalaureat încep luni, 20 iunie, cu examenul la Limba şi literatura română.

Marți, 21 iunie, este programată proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie) iar miercuri, 22 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba si literatura maternă se va desfășura joi, 23 iunie.
Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.
Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.
Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.
Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Afișarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să parcurgă, cumulat, următoarele etape/condiții:
-recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
-susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
media notelor obținute la probele scrise trebuie să fie 6 (cel puțin).

Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul poate fi apelat gratuit în perioada 20 - 23 iunie, între orele 8:00 - 16:00.

Potrivit unei decizii aprobate prin ordin de ministru, lucrările scrise ale candidaților din județul Călărași vor fi evaluate digitalizat în cadrul unui program-pilot derulat în premieră în acest an.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire