Începutul Postului Nașterii Domnului

Postul Nașterii Domnului sau al Crăciunului, având o durată de șase săptămâni, începe vineri, 14 noiembrie, fiind rânduit de Biserică pentru a-i pregăti pe credincioși pentru marea sărbătoare a Nașterii lui Iisus Hristos.

În mod obișnuit, Postul Crăciunului începe la data de 15 noiembrie și ține până la 24 decembrie, inclusiv. Dacă însă ziua de lăsatul secului cade miercurea sau vinerea, așa cum se întâmplă anul acesta, începem postul de pe 14 noiembrie.

Postul Crăciunului amintește de patriarhii și drepții Vechiului Testament, care au petrecut timp îndelungat în post și rugăciune, în așteptarea venirii lui Mesia.

Ca vechime, cele dintâi mențiuni despre acest post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin și episcopul Leon cel Mare al Romei. La început, creștinii nu posteau toți în același fel și același număr de zile. Unii posteau șapte zile, alții șase săptămâni. Sinodul local din Constantinopol din anul 1166 a uniformizat durata acestui post, hotărând ca toți creștinii să postească 40 de zile, cu începere de la 15 noiembrie.

Prin lungimea și durata lui, acest post ne amintește de postul de 40 de zile al lui Moise de pe Muntele Sinai, când prorocul aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră. Asemenea și creștinii, postind 40 de zile, își curăță sufletele și trupurile și se învrednicesc pentru a primi Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul cel Viu, nu scris cu litere, ci întrupat și născut din Sfânta Fecioară.

Întrucât acest post închipuie timpul Vechiului Testament, cântările liturgice rânduite se caracterizează prin numeroase profeții mesianice și cuvinte despre împlinirea făgăduinței Răscumpărătorului.

Postul Nașterii Domnului este unul dintre cele patru posturi de mai multe zile din timpul anului bisericesc. Ca importanță, este al doilea după Postul Paștelui, iar ca mod de postire, el este mai ușor decât primul, felul postirii fiind în legătură cu evenimentul Nașterii Domnului Iisus Hristos, unul dintre cele mai fericite din istoria mântuirii.

În perioada Postului Nașterii Domnului este dezlegare la pește în fiecare sâmbătă și duminică până la 20 decembrie (pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul), precum și la fiecare sfânt cu priveghere, prăznuit în această perioadă, când se dezleagă la pește, untdelemn și vin, de asemenea și la praznicul împărătesc al Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), în orice zi ar cădea. Între sfinții ale căror sărbători sunt anul acesta prilej de dezlegare la pește, în cursul săptămânii, se află: Sfântul Apostol Andrei (30 noiembrie), Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (3 decembrie), Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș (7 decembrie) și Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul (18 decembrie). În perioada 20-24 decembrie, postul va deveni mai aspru.

Ultima zi a Postului Nașterii Domnului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decât celelalte zile: se ajunează până după-amiază, când se obișnuiește să se mănânce, în unele părți, grâu fiert amestecat cu fructe și miere, în amintirea postului lui Daniel și a celor trei tineri din Babilon. În alte zone, se ajunează în această zi până la răsăritul luceafărului de seară, care ne aduce aminte de steaua ce a vestit magilor Nașterea Domnului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.