Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Incredibil ce au putut găsi specialiștii de la Protecția Consumatorului în pastilele de supt

Incredibil ce au putut găsi specialiștii de la Protecția Consumatorului în pastilele de supt

Specialiștii de la protecția consumatorilor au identificat o serie de substanțe nocive în produsele pe care aproape fiecare român le consumă an de an.

Incredibil ce au putut găsi specialiștii de la Protecția Consumatorului în pastilele de supt
Unele companii farmaceutice aleg să vândă vitaminele într-o manieră mai prietenoasă, sub formă de drajeuri, asemănătoare bomboanelor. Ceea ce arată bine și este gustos nu înseamnă că e și sănătos, se arată într-un studiu realizat de curând, de InfoCons.

Potrivit studiului realizat de InfoCons, 100% dintre pastilele ale căror etichete au fost analizate conțin substanțe dăunătoare organismului, cunoscute publicului larg drept „E-uri”.

Pastilele de supt conțin în medie, câte două „E-uri”. Toate au în componență minim o astfel de substanță. Cel mai mare număr de „E-uri” a fost descoperit la niște drajeuri cu șase astfel de substanțe chimice.

Informațiile de pe etichete indică apariția frecventă a E-urilor E953, E570, E334, E104 sau E954, arată sursa citată.

Cantitatea de zahăr din pastilele de supt, secretizată

La fel de grav, pe aproximativ 70% dintre etichete nu este menționată cantitatea de zahăr. Conform studiului citat, zahărul din pastilele de supt se încadrează între 0 și 1,5 grame per pastilă, în timp ce îndulcitorul este regăsit într-o cantitate încadrată între 0 și 1.1 grame.

Cantitatea zilnică de zahăr recomandată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) este de 25 g/ zi, adică aproximativ cinci plicuri de zahăr.

În cadrul studiului au fost analizate: cantitatea de aditivi alimentari, cantitatea de zahăr și îndulcitori, aromele identificate, substanțele active folosite, precum și informațiile utile referitoare la prospect.

Pe lângă „E-urile” din comprimatelor de supt, pe parcursul unei zile se pot asimila „E-uri” și din alte produse precum: plicuri anti-răceală, mezeluri, pate etc.sursa

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire