Managerul Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș, Alexandru Oros, a anunțat finalizarea cu succes a unui proiect important pentru sistemul medical de urgență din județ: achiziționarea unui incubator destinat transportului în siguranță al nou-născuților.
Acesta a transmis că proiectul, început în perioada Târgului de Crăciun printr-o campanie de strângere de fonduri, a devenit realitate datorită implicării comunității și a sponsorilor.
„Sunt momente în care cuvintele sunt prea puține pentru a transmite ceea ce simțim… iar acesta este unul dintre ele. Din inimă vă spunem: am reușit”, a declarat Alexandru Oros.
Incubatorul va permite transportul în condiții optime și sigure al nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale speciale, contribuind direct la creșterea șanselor de supraviețuire și la îmbunătățirea actului medical de urgență.
Potrivit managerului SAJ Maramureș, în spatele acestui proiect s-au aflat oameni care au ales să se implice și să contribuie, fiecare după posibilități.
„În spatele acestui proiect au stat oameni care au ales să le pese. Oameni care au dăruit din suflet și au înțeles că, uneori, o șansă la viață începe cu un gest de solidaritate”, a subliniat acesta.
Fiecare donație și fiecare formă de sprijin au contribuit la realizarea proiectului, incubatorul fiind rezultatul unui efort comun al comunității.
„Nu este doar o realizare a noastră. Este a tuturor. Împreună am construit ceva ce va face diferența acolo unde contează cel mai mult, pentru micii noștri pacienți”, a mai transmis Alexandru Oros.
Reprezentanții Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș au transmis mulțumiri sponsorilor care au susținut această inițiativă, enumerați astfel: Salamander – Mediapress Baia Mare, Cetina, SC Rodica SRL, Global Expert Construct SRL, SC Solid Built SRL, Arhivare Rivulus, Tri Em Serv SRL, Aristocrat SRL, SC Optibelt Power Transmission, Autoland SRL, SC Universal Alloy Corporation, SC Rozintox SRL, SC Icus SRL, SC Bimcom SRL, VIVO! Baia Mare și SC Print Masters SRL.
Crina Rus, președinta Asociația pentru Ambulanță Maramureș, a subliniat importanța implicării comunității în realizarea acestui proiect: „Proiectul reprezintă un exemplu de implicare civică și colaborare între instituții și mediul privat, demonstrând că solidaritatea poate face diferența în salvarea de vieți.”























