Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Infracţiunile rutiere, în atenţia poliţiştilor

Conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului sunt infracţiuni constatate de poliţiştii maramureşeni, ieri, 02 decembrie.

Biroul  Rutier Baia Mare a fost sesizat că pe Bulevardul Traian din municipiu a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Accidentul, produs pe fondul consumului de alcool, a fost provocat de către un bărbat de 50 de ani din Baia Mare. Acesta, încercând să parcheze a vrut să treacă pe sensul opus de mers.

Pentru că intenţia de a parca nu a fost una reuşită din prima încercare, a  efectuat o manevră de mers înapoi. Fără să se asigure, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de către un bărbat de 40 de ani din Baia Mare.

În urma testării cu aparatul etilotest, poliţiştii au stabilit că cel care a provocat accidentul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi a fost însoţit la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare pentru a i se recolta mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Chiar dacă o femeie din Seini a vrut ca fapta comisă să fie trecută sub tăcere, aceasta a ajuns la urechile poliţiştilor care au luat măsurile legale.

Formaţiunea Rutieră Seini s-a sesizat cu privire la faptul că, în 22 noiembrie, în jurul orei 10.30, femeia, care conducea un autoturism pe raza oraşului Seini, a pierdut controlul volanului şi a acroşat o altă maşină parcată regulamentar pe strada Aurel Vlaicu. Fără a anunţa organele competente, proprietarul maşinii parcate, a încercat să-şi repare autovehiculul fără să deţină autorizaţie de reparaţie.

În ambele cazuri, poliţiştii au constituit dosare penale pentru infracţiunile de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, respectiv „nerespectarea atribuţiilor privind efectuarea reparaţiilor”.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire