Inițiativă de ultima oră a primarului Cătălin Cherecheș : Municipiul Baia Mare nu o să mai finanțeze în nici un fel vreo lucrare la biserici în anul 2019 și 2020, toți acești bani o să fie dirijați pentru crearea de centre rezidențiale pentru seniori. Vezi unde vor fi construite...
Aflat la evenimentul “Nunta de Aur” , primarul Municipiului Baia Mare , Cătălin Cherecheș a declarat că în anul 2019 și 2020 , Municipiul Baia Mare prin inițiativa domniei sale nu va mai finanța bisericile, iar banii vor fi investiți în crearea de centre rezidențiale pentru seniori, centre care vor reprezenta un sprijin medical și social pentru persoanele aflate la vârsta a treia.
Acest lucru îi va bucura inclusiv pe reprezentanții bisericilor deoarece “facem un gest pentru părinții și bunicii noștri aflați într-un moment de nevoie , de nevoie de sprijin”, a mai menționat edilul.
“Și pentru că trebuie să aduc un echilibru între prezența domniilor lor , sfințeniilor lor, aici și în prezența dumneavoastră și prin dumneavoastră a întrgii comnunități a seniorilor băimăreni , vreau să vă anunț decizia mea luată în echilibru, că în 2019 și 2020 Municipiul Baia Mare din inițiativa mea să nu mai finanțeze în nici un fel vreo lucrare la bisericile noastre și toți acești bani să fie dirijați spre Valea Roșie și Valea Borcutului .
Valea Roșie, acolo unde a fost sediul Clubului Minaur și unde vom avea un centru rezidențial pentru seniori, o casă a bunicilor cu 40 de garsoniere , un centru unde o să-i putem primi, îngriji medical , oferind toate condițiile și încă un centru pe Valea Borcutului cu 120 de locuri, apartamente , garsoniere cu toate condițiile, toată aparatura necesară pentru cei care sunt într-o situație medicală mai dificilă.
Lucrul acesta cred că-i va bucura inclusiv pe reprezentanții bisericilor noastre, că facem un gest pentru părinții și bunicii noștri aflați într-un moment de nevoie , de nevoie de sprijin . Vrem să facem acest sprijin la cel mai înalt nivel și să le oferim acest lucru pentru că o comunitate își măsoară gradul de civilizație prin două repere : modul prin care își îngrijește și își educă copiii și modul prin care-și respectă și își îngrijește bunicii, seniorii, pe cei aflați la vârsta a treia.
Acestea sunt cele două repere ale civilizației într-o comunitate și noi vrem să ne aliniem acestor valori așa cum nu cred că se vor supăra bisericile , dirijind banii nu spre dânșii ci spre interesul comunității în mod direct .” a menționat primarul Cătălin Cherecheș.























