Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Intervenția Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a salvat Cluburile și liceele sportive. Acestea își vor păstra statutul de unitate de învățământ!

Intervenția Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a salvat Cluburile și liceele sportive. Acestea își vor păstra statutul de unitate de învățământ!

Proiectul Legii educației a creat disfuncționalități, pe toate planurile,  în rândul angajaților  și a beneficiarilor de la  cluburile și liceele  sportive. Intervenția Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a dus la o soluție salvatoare, astfel, în urma dezbaterilor  ce au avut loc  la nivel de Minister, cluburile și liceele  sportive își vor păstra statutul de unitate de învățământ.

Propunerea inițială viza trecerea cluburilor sportive în administrarea primăriilor. În contextul propus  de Minister , angajații își pierdeau statutul de cadru didactic, iar bazele sportive ar fi ajuns pe mâna unor primari, dezinteresați de performanță și rezultate sportive.

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a găsit o soluție salvatoare. „Am fost la mai multe runde de negocieri la Ministerul Educației și am reușit să-i convingem că nu trebuie să se piardă aceste cluburi. Am ajuns la soluția de a trece aceste unități în administrarea Consiliilor Județene, dar cu statut de unități de învățământ și fără posibilitatea ca după zece ani să li se schimbe destinația. Se va păstra și statutul cadrelor didactice”, a explicat, pentru Jurnalul, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

La nivelul județului Maramureș, reprezentatul Sindicatului din învățământul preuniversitar „Spiru Haret” Maramureș, Pop Daniel:

“Am transmis propuneri și soluții pe marginea Proiectului Legii Educației , aflat  în dezbatere publică. Acestea au fost luate în calcul și în urma multiplelor negocieri purtate de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” , la nivel de Minister,  s-a reușit salvarea cluburilor și a liceelor sportive. Acestea, vor rămâne structuri educaționale în subordinea Consiliului Județean iar colegii noștri  sunt și vor fi, în continuare, cadre didactice.”

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire