Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Intervenție chirurgicală :“Splină de 6,5 kilograme, operată la Spitalul Județean din Baia Mare”

Intervenție chirurgicală :“Splină de 6,5 kilograme, operată la Spitalul Județean din Baia Mare”

La finalul săptămânii trecute, medicii din cadrul Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș“ din Baia Mare au intervenit în cazul unei paciente de 48 de ani, diagnosticată cu limfom malign non-hodgkinian cu celule viloase, stadiu III B (stadiu destul de avansat al bolii). “În cadrul acestui diagnostic, unul dintre elemenetele majore este splenomegalia (creșterea în volum a splinei). Practic, se face o compresie abdominală majoră, ceea ce îi provoacă pacientului durere, disconfort și influențează, într-o anumită măsură, organele intraabdominale din jur“, a declarat dr. Marius Brîndușe – medic primar chirurgie generală, coordonatorul intervenției.

Având în vedere diagnosticul, s-a impus și s-a decis splenectomia (înlăturarea splinei) prin procedeu chirurgical clasic. Intervenția a durat aproximativ 2 ore, iar splina înlăturată a cântărit 6,5 kilograme.

Operația, foarte complexă, a fost realizată de dr. Marius Brîndușe – medic primar chirurgie generală, dr. Marica Valer – medic specialist chirurgie vasculară, dr. Mare Claudiu – medic primar chirurgie generală, dr. Cernucan Aurica – medic primar anestezie și terapie intensivă. Pacientul a fost pregătit preoperator de dr. Cristina Truică – medic primar hematologie.

Evoluția pacientei a fost una spectaculoasă, la doar 24 de ore de la finalizarea operației, aceasta reușind să se mobilizeze.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire