Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Întreaga omenire e în ALERTĂ: Reuniune URGENTĂ din cauza unei omizi dăunătoare

Întreaga omenire e în ALERTĂ: Reuniune URGENTĂ din cauza unei omizi dăunătoare

Întreaga omenire e în ALERTĂ: Reuniune URGENTĂ din cauza unei omizi dăunătoare

Invazia unei omizi dăunătoare originară din cele două Americi, care a ajuns recent în Africa, face obiectul unei reuniuni de urgență care a început marți, la Harare, sub egida Națiunilor Unite, la care se discută măsurile ce pot fi adoptate împotriva speciei ce a distrus recoltele de cereale din mai multe țări africane și pune în pericol securitatea alimentară din zonă, informează AFP.

Experți din 13 țări s-au reunit în capitala Republicii Zimbabwe, sub egida Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), scrie agerpres.ro.

Spodoptera frugiperda, originară din America și introdusă recent în Africa, a provocat deja ravagii pe câmpurile de cereale din Zambia, Zimbabwe, Africa de Sud și Ghana. Malawi, Mozambic și Namibia sunt și ele afectate.

Potrivit experților, este prima dată când această specie provoacă o asemenea distrugere a culturilor din Africa.

Aceste mici omizi devorează porumbul, grâul, meiul și orezul, alimente de bază în Africa de Sud, o regiune deja lovită de una dintre cele mai grave secete din ultimii ani.

Săptămâna trecută, Centrul Internațional pentru Agricultură și Bioștiințe (CABI) a subliniat că aceste omizi se "răspândesc rapid" pe continentul african. De asemenea, această organizație internațională non-profit cu sediul în Marea Britanie a avertizat că larvele "s-ar putea răspândi în anii următori în Asia tropicală și în Mediterana, devenind o amenințare majoră pentru comerțul agricol mondial". Potrivit CABI, porumbul este în special vulnerabil la această invazie.

Spre deosebire de specia africană, această omidă nu înaintează în număr mare devastând culturile de cereale, ci indivizii săi se cuibăresc în interiorul știuleților sau în rădăcinile plantelor cerealiere pe care le devorează, potrivit FAO.

Agenția ONU a avertizat că invazia, combinată cu problema înmulțirii lăcustelor, "ar putea fi dezastruoasă" pentru Africa de Sud care suferă deja de secetă recurentă provocată de fenomenul climateric El Nino.

"Această etapă a invaziei a început la mijlocul lunii decembrie 2016 în Zambia, a explicat Kenneth Wilson, profesor la Universitatea din Lancaster (Marea Britanie), într-o notă publicată luni. "Invazia s-a propagat până Africa de Sud. Aceste omizi se hrănesc cu mai multe cereale astfel încât pot provoca o penurie de alimente în regiune", a menționat el adăugând că aceste omizi, care atacă de asemenea câmpurile de bumbac, soia, cartof și tutun, este posibil să fi fost introduse în Africa odată cu legumele din import.

Pesticidele pot fi o soluție pentru combaterea speciei dăunătoare, însă în cele două Americi aceste omizi au dezvoltat o rezistență la insecticide.

Ministrul adjunct al Agriculturii din Zimbabwe, Davis Marapira, a declarat pentru AFP că invazia a atins zece provincii ale țării, care se confruntă deja cu o criză economică severă.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire