”Investiți întotdeauna în oameni!” – ce a făcut directorul unei mari companii și care a fost rezultatul?

Dan Price, director executiv al Gravity Payments, cu sediul în Seattle, a decis să-și reducă propriul salariu cu 90%, astfel încât angajații săi să poată beneficia de un salariu minim de 70.000 de dolari pe an. El a fost criticat și chiar catalogat drept „socialist” pentru decizia luată, i s-a spus că strategia nu este sustenabilă pentru afacere, dar Dan Price a stabilit un record de eficiență, potrivit People.

Dan a scris pe Twitter: „În urmă cu 6 ani, am crescut salariul minim din compania mea la 70.000 de dolari. Cineva m-a numit socialist…. De atunci, veniturile noastre s-au triplat, suntem un studiu de caz pentru Harvard Business School, iar de 10 ori mai mulți angajați și-au cumpărat case. Investiți întotdeauna în oameni.

„De când salariul nostru a crescut la 70.000 de dolari, acum 6 ani: veniturile noastre s-au triplat, numărul de angajați a crescut, numărul de clienți s-a dublat, angajații au făcut de 10 ori mai mulți copii, 70% dintre angajați și-au achitat integral datoriile, numărul caselor cumpărate de angajați a crescut de 10 ori, contribuțiile au crescut cu 155%”, a mai precizat Dan, care a mai prezentat și câteva cifre legate de extinderea companiei și a spus că cel mai bine plătit angajat din companie câștigă un salariu de patru ori mai mare decât salariul minim din companie (70.000 de dolari pe an), dar de 33 de ori mai mic decât era înainte.

Dan a mai spus că pandemia a lovit puternic compania, dar pentru că a creat o cultură a locului de muncă care i-a făcut pe angajați să știe că sunt apreciați, nu au pierdut timp depunând eforturi pentru a se asigura că firma va supraviețui.

La începutul pandemiei, am pierdut 55% din venituri peste noapte. Angajații noștri au fost atât de implicați încât singuri au propus să li reducă salariile pentru a preveni disponibilizările. Am depășit furtuna, am dat toți banii înapoi, iar acum facem majorări”.

Dan a spus că a decis creșterea salariilor când a aflat că unul din angajați are al doilea job la McDonald’s, pentru a-și putea plăti datoriile. Și-a spus atunci că nimeni nu ar trebui să facă asta când lucrează deja cu normă întreagă. Prima măsură luată a fost aceea de a-și reduce propriul salariu, ca să se asigure că toți angajații au venituri corecte.

„Nu îmi lipsește nimic din stilul de viață de milionar”, a mai spus el.

În urmă cu 6 ani, Dan Price și-a tăiat cu 90% salariul de 1 milion de dolari și a crescut salariile pentru 130 de angajați la cel puțin 70.000 de dolari. Între timp, o parte din salarii au mai fost majorate și niciun angajat nu câștigă mai puțin de 70.000 de dolari.

sursa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.