Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Investițiile străine în China, scădere accelerată

Investițiile străine în China, scădere accelerată

China a raportat primul său deficit trimestrial în investiţiile străine directe (FDI), conform datelor privind balanţa de plăţi, indicând dificultăţile Beijingului în atragerea firmelor de peste hotare, în contextul politicii occidentale de reducere a riscurilor (de-risking), transmite Reuters.

Pasivele din investiţiile directe - un indicator al FDI - au înregistrat un deficit de 11,8 miliarde de dolari în trimestrul trei din 2023, arată datele preliminare din balanţa de plăţi a Chinei.

Este primul deficit trimestrial de când autorităţile chineze de reglementare au început publicarea datelor, în 1998, şi ar putea avea legătură cu impactul politicii occidentale de reducere a riscurilor legate de China, pe fondul sporirii tensiunilor geopolitice.

'O parte din declinul fluxurilor FDI în ar putea fi determinat de repatrierea profiturilor de către companiile multinaţionale'. De asemenea, ar putea fi efectul diferenţialelor de dobândă între China şi statele dezvoltate, susţin analiştii de la Goldman Sachs.

Aceştia adaugă: 'În condiţiile în care ratele dobânzilor în China sunt la un nivel mai scăzut pentru mai mult timp, iar în afara Chinei dobânzile sunt mai ridicate pentru mai mult timp, presiunile asupra ieşirilor de capital probabil vor persista'.

Balanţa de bază a Chinei - care înglobează contul curent al balanţei de plăţi şi investiţiile directe, a înregistrat un deficit de 3,2 miliarde de dolari în trimestrul trei din 2023.

'Ţinând cont de aceste dinamici, care vor exercita presiuni asupra yuanului, anticipăm un răspuns strategic din partea autorităţilor chineze', a apreciat Tommy Xie, analist la OCBC.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire