Sâmbătă, 8 noiembrie 2025, ora 16:30, la Căminul Cultural „Gheorghe Lazăr” din Ciolt, va avea loc lansarea volumului „Monografia satului chiorean Ciolt”, semnat de autorul Ioan Marchiș și apărut la Editura Casa Cărților, sub coordonarea editorului Flaviu Claudiu Mihali.
Evenimentul se anunță unul deosebit, dedicat identității și tradițiilor satului maramureșean, reunind personalități culturale, autorități locale și iubitori ai valorilor autentice.
Despre carte și autor vor vorbi:
Flaviu Mihali, directorul Editurii Casa Cărților Baia Mare,
Gheorghe Buda, primarul orașului Șomcuta Mare,
dr. Dana Buzura-Gagniuc, manager al revistei Nord Literar,
prof. dr. Valeria Bilț, președinta ASTRA Târgu Lăpuș,
etnologul și scriitorul Pamfil Bilțiu,
col. (rtr.) și scriitor Iacob Oniga.
Moderatorul evenimentului va fi col. (rtr.) Ioan Bota, președinte al Asociației „Cultul Eroilor” Baia Mare.
Programul va include momente artistice oferite de Irina Pop, formația Colaj DM și Maria Breban, într-o atmosferă de sărbătoare dedicată satului tradițional maramureșean.
„Vă aștept în număr cât mai mare, iar cei care aveți posibilitatea, rog să fiți îmbrăcați în port popular. Cartea va putea fi achiziționată direct la fața locului”, transmite autorul Ioan Marchiș.























