Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Ion Sorin Timiş: DN 18, Borşa – Iacobeni va fi reabilitat până la finalul lui 2016

Ion Sorin Timiş: DN 18, Borşa – Iacobeni va fi reabilitat până la finalul lui 2016

Zilele trecute, în biroul lui Narcis Neaga, directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri din România (CNADR) au ajuns deputatul Colegiului 5, Borşa-Vişeu, Nuţu Fonta, însoţit de primarul oraşului Borşa, Ion Sorin Timiş.

Edilul şi parlamentarul Borşei vin cu veşti dintre cele mai bune pentru locuitorii zonei, respectiv faptul că un vis ce părea irealizabil, pare să devină realitate în cel mai scurt timp. Există finanţare pentru DN 18, cele patru tronsoane cuprinse între Borşa şi Iacobeni, iar câştigătorii licitaţiei vor fi anunţaţi în 4 martie 2015. „Buna echipă pe care o fac împreună cu parlamentarul Colegiului 5, deputatul UNPR Nuţu Fonta, ne ajută să intervenim la cele mai înalte foruri pentru a rezolva problemele din Borşa. Narcis Neaga, directorul CNADR ne-a dat asigurări că lucrările PE dn 18 vor începe, cel mai târziu, în vara acestui an, iar finalizarea lor nu ar trebui să depăşească toamna anului 2016”, a declarat primarul oraşului Borşa, Ion Sorin Timiş.

Amalia Babici Man

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire