Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Ionel Bogdan: exemple de bune practici la parcul tehnologic și științific - Aeropolis și în cadrul organizației de turism din regiunea Podkarpackie din Polonia

Ionel Bogdan: exemple de bune practici la parcul tehnologic și științific - Aeropolis și în cadrul organizației de turism din regiunea Podkarpackie din Polonia

Președintele administrației județene, Ionel Bogdan, a efectuat astăzi o vizită de lucru, alături de doamna Emilia Kojtych-Lichota, directorul adjunct al Agenției de Dezvoltare Regională Rzeszow (RARR), la Parcul Tehnologic și Științific Aeropolis, din Voievodatul Podkarpackie, Polonia, precum și la companiile Succon Automation Damian Wąsik și Skala-Tech Sp. z o.o. Sp.k., care au ca obiect de activitate fabricarea de utilaje, respectiv tehnologia informației și servicii informatice.

Parcul Aeropolis din Voievodatul Podkarpackie, înfrățit cu Județul Maramureș, se întinde pe o suprafață de peste 150 de hectare, unde își desfășoară activitatea peste 47 de companii autohtone și internaționale din diferite domenii, precum aviația, industria auto, IT și automatizări, având un număr total de angajați de peste 6000.

Modul de funcționare al parcului, precum și perspectivele de dezvoltare economică și industrială pe care le oferă realizarea unui parc tehnologic, au fost principalele subiecte discutate de către președintele Consiliului Județean Maramureș și gazdele poloneze.

Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș: ”În prezent, lucrăm la realizarea a patru parcuri industriale pe raza județului Maramureș, și anume Baia Sprie, Groși, Fărcașa și Șomcuta Mare. Al doilea pas important după înființarea parcurilor industriale îl reprezintă popularea acestora cu investitori care să vină și să își dezvolte afacerile în Maramureș. În acest sens, experiența celor din Voievodatul Podkarpackie din Polonia, precum și o colaborare bilaterală ne vor ajuta și ne vor oferi o viziune clară despre modul de organizare și funcționare a zonelor industriale din Maramureș.”

A doua întâlnire din cadrul vizitei în Polonia a executivului administrației județene a fost cu reprezentanții Organizației de Turism a Regiunii Podkarpackie, respectiv cu doamna Wioletta Rejman, președinta Organizației de Turism a Regiunii din Podkarpackie, și cu domnul Jan Solek, vicepreședintele Organizației, în cadrul căreia au fost dezbătute practicile de promovare și dezvoltare a turismului aplicate în Voievodatul Podkarpackie din Polonia, practici care vor fi preluate și la nivelul județului Maramureș.

În acest sens, Consiliul Județean Maramureș a înființat Organizația de Management al Destinației Maramureș, for care va coordona întreaga activitate turistică din Maramureș, va realiza strategia de dezvoltare a turismului și va fi responsabilă de identificarea și atragerea investițiilor destinate realizării proiectelor de dezvoltare a turismului în Maramureș.

Președintele Consiliului Județean Maramureș se află într-o vizită oficială în Polonia, la invitația mareșalului Voievodatului Podkarpackie, Wladyslaw Ortyl.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire