IPJ Maramureș informează că pe mai multe tronsoane de drum din județ se circulă în condiții de iarnă, carosabilul fiind acoperit pe alocuri cu zăpadă, gheață sau polei.
În acest context, polițiștii rutieri au intensificat acțiunile de control pentru verificarea respectării normelor de circulație, cu accent pe dotarea corespunzătoare a autovehiculelor pentru deplasarea în siguranță în sezonul rece. Totodată, sunt efectuate verificări și cu privire la îndeplinirea obligațiilor legale de către administratorii drumurilor publice, în vederea asigurării condițiilor corespunzătoare de trafic.
Polițiștii recomandă conducătorilor auto să se informeze înainte de plecarea la drum asupra stării traseului ales, să manifeste calm și prudență sporită în trafic, să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și să păstreze distanța de siguranță față de celelalte vehicule, evitând manevrele riscante.
Autoritățile anunță că vor continua monitorizarea situației din trafic și vor interveni ori de câte ori este necesar pentru siguranța participanților la trafic.
IPJ Maramureș: Circulație în condiții de iarnă pe mai multe drumuri din județ. Controale intensificate în trafic























