Odată cu creșterea temperaturilor și instalarea vremii mai calde au fost semnalate și primele incendii de vegetație din acest an, autoritățile reamintind că arderea vegetației este strict interzisă prin lege.
Potrivit reprezentanților instituțiilor responsabile, această practică este nu doar ilegală, ci și extrem de periculoasă, putând pune în pericol locuințe, păduri, terenuri agricole și chiar vieți omenești.
În condiții de vânt, focul se poate extinde rapid către zone locuite sau împădurite, iar fumul dens poate reduce vizibilitatea pe drumurile publice, crescând riscul producerii accidentelor rutiere.
Autoritățile atrag atenția că protejarea mediului și a comunității depinde de responsabilitatea fiecărui cetățean și îi îndeamnă pe oameni să evite orice acțiune care ar putea provoca incendii de vegetație.
De asemenea, în cazul observării unui astfel de incendiu, cetățenii sunt rugați să apeleze imediat numărul de urgență 112 și să transmită cât mai clar informațiile despre locul în care se manifestă focul.
Conform datelor oficiale, anul trecut, în România au fost înregistrate aproape 18.000 de incendii de vegetație, care au afectat mii de hectare de teren și au pus în pericol mediul și siguranța comunităților.
ISU Maramureș: atenționare privind incendiile de vegetație odată cu încălzirea vremii























