Jandarm maramureşean, multiplu campion la șah

    Din seria manifestărilor dedicate aniversării a 171 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, continuăm să prezentăm povestea unor colegi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş.

Astăzi îl prezentăm pe colegul nostru, maior Văsuț Zaharia care și-a descoperit încă de mic pasiunea pentru șah, de la vârsta de 7 ani. Supranumit „sportul minții”, șahul are o istorie îndelungată. Se spune că acest joc a fost inventat în India, jocul de șah s-a răspândit pe tot globul și a devenit cel mai popular sport al minții din lume.

Această pasiune i-a adus multiple titluri de campion. De-a lungul timpului, ofițerul a participat la concursurile organizate de Ministerul Afacerilor Interne și nu numai, reprezentând cu cinste unitatea noastră clasându-se aproape de fiecare dată pe locurile de frunte. În anul 2017 s-a clasat pe locul III, în anii 2014, 2016 și 2019 a obținut locul II, în  anul 2018 a obținut locul I iar în anul 2020 la concursul Național de șah online, organizat de IPA România, maiorul Văsuț Zaharia s-a clasat pe locul întâi.

Maiorul Văsuț Zaharia, activează în cadrul Inspectorarului de Jandarmi Județean Maramureș din anul 2005 iar în prezent face parte din Compartimentul Formare Profesională al Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș.

Ofițerul încearcă să îi ajute și pe alții să deprindă secretele șahului și inițiază copii în tainele acestui sport în cadrul clubului sportiv Tinere Speranțe din Baia Mare de peste 20 de ani.

În continuare colegul nostru își propune să reprezinte instituţia noastră la competițiile ce se vor organiza, unde va trebui să înfrunte colegi din toate structurile Ministerului Afacerilor Interne și nu numai. Noi suntem convinşi că Zaharia va urca din nou pe podium şi va demonstra că sportul minţii se îmbină perfect cu profesia de jandarm!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.