Inspectoratul de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul” Maramureș anunță că a dispus măsuri specifice de ordine și siguranță publică cu ocazia acțiunilor de protest programate pentru data de 12 februarie, în județ. Scopul principal este protejarea participanților, dar și a cetățenilor aflați în zonele unde vor avea loc manifestările.
Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, toate evenimentele au fost notificate, declarate și avizate conform prevederilor Legii nr. 60/1991, de către Comisiile de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din cadrul primăriilor pe raza cărora se vor desfășura protestele.
Printre măsurile adoptate de Jandarmeria Maramureș se numără mobilizarea unui număr adecvat de efective pentru menținerea ordinii publice, prevenirea și gestionarea rapidă a eventualelor incidente sau fapte antisociale, precum și monitorizarea atentă a zonelor vizate. De asemenea, dialogul va fi principalul instrument folosit de jandarmi pentru asigurarea unui climat de normalitate în spațiul public.
Totodată, forțele de ordine vor interveni operativ în situații neprevăzute și vor identifica și înlătura persoanele care, prin comportament, pot tulbura ordinea și liniștea publică.
În acest context, jandarmii maramureșeni adresează și o serie de recomandări participanților la proteste: să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine, să își manifeste nemulțumirile în mod pașnic, fără a afecta drepturile și siguranța celorlalți, să se îndepărteze de grupurile agresive și să semnaleze orice abatere de la normele legale.
Inspectoratul de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul” subliniază că dreptul la protest este garantat de Constituție, însă acesta trebuie exercitat cu respectarea legislației în vigoare. Reprezentanții instituției precizează, totodată, că Jandarmeria Maramureș nu face estimări publice privind numărul participanților la adunările publice, aceste evaluări fiind realizate strict în scop operativ, pentru adaptarea dispozitivului de ordine publică.
Autoritățile fac apel la responsabilitatea tuturor celor implicați pentru menținerea unei atmosfere de respect reciproc și legalitate pe întreaga durată a desfășurării evenimentelor. În cazul apariției unor situații de urgență sau incidente, cetățenii sunt încurajați să apeleze numărul unic de urgență 112.























