Jandarmii maramureșeni, din nou în mijlocul elevilor

Săptămânal, jandarmii maramureșeni se află în unitățile școlare din
județul nostru pentru a desfășura acțiuni cu scop preventiv-educativ și pentru a
aduce în atenția elevilor și părinților acestora importanța respectării
regulamentelor școlare, a legislației în vigoare dar și pentru prevenirea
producerii actelor de violență, bullying sau consum de substanțe interzise în
mediul școlar.
Astăzi, peste 150 de elevi aparținând Colegiului Tehnic
"C.D.Nenitescu", Liceului Teoretic "Nemeth Laszlo", Liceului cu Program
Sportiv, precum și Școlii Gimnaziale "Simion Bărnuțiu"- structura "Petre
Dulfu" din Baia Mare au discutat cu oamenii legii. În colaborare cu specialiști ai
Biroului de Siguranță Școlară, ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a
Criminalității  din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș și ai
Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Maramureș, jandarmii
le-au vorbit elevilor despre importanța respectului reciproc în mediul școlar, atât
în relațiile dintre elevi, cât și în cele dintre elevi și profesori, despre legislație și
răspundere în fața legii, despre necesitatea  manifestării unor comportamente
responsabile, dar și despre consecințele nefaste pe care le au consumul de tutun,
alcool și droguri asupra tinerilor.
Discuțiile interactive au fost condimentate de întrebările inedite ale
elevilor sau de relatarea unor experiențe proprii expuse de aceștia.
Prin astfel de activități, ne propunem să-i determinam  pe tineri să adopte
comportamente sănătoase și să conștientizeze riscurile dar și repercursiunile pe care le au comportamentele neadecvate, atitudinile antisociale dar și consumul
de stupefiante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.