Jandarmii maramureşeni la cumpăna dintre ani 

În perioada 31 decembrie 2020- 03 ianuarie 2021, jandarmii maramureșeni vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică, vor desfășura activități de verificare, informare şi îndrumare a cetățenilor de a respecta măsurile de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-Cov-2,  alături de polițiști, polițiști de frontieră, pompieri, polițiști locali și de alte instituţii  cu atribuții în domeniul ordinii şi siguranţei publice.

Vor fi intensificate măsurile de ordine publică şi se vor desfăşura acţiuni cu precădere în zonele şi arterele intens circulate, în zonele cu potenţial criminogen ridicat. Jandarmeria Maramureş recomandă cetățenilor să respecte legislaţia în vigoare şi recomandările făcute de autorităţi în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, să evite implicarea în conflicte de orice natură, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale şi să evite, pe cât posibil, să aibă la vedere obiecte de valoare.

Jandarmii de la Posturile Montane Şuior, Cavnic, Valea Vaserului şi Borşa sunt prezenţi în zona staţiunilor montane şi pe traseele turistice  intensificând acţiunile în zona de competenţă şi în mod deosebit acolo unde este posibil să se producă evenimente, fiind pregătiţi să intervină în diferite situaţii.

Reamintim faptul că cetăţenii  pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe 112.

Jandarmii maramureşeni  vă asigură pe dumneavoastră, cetăţeni ai Maramureşului în slujba cărora ne aflăm, de deplinul nostru devotament în misiunile care ne sunt încredinţate.

Jandarmii maramureşeni  vă doresc un An Nou fericit dumneavoastră şi celor dragi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.