Aproximativ 120 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș au fost mobilizați în acest sfârșit de săptămână pentru a asigura ordinea și siguranța publică, desfășurând peste 50 de misiuni în întreg județul. Acțiunile au vizat atât zonele urbane, cât și stațiunile turistice și traseele montane frecventate de turiști.
Un accent deosebit a fost pus pe menținerea ordinii în apropierea lăcașurilor de cult, în contextul celebrării Floriilor Ortodoxe și a Paștilor Catolice. Potrivit jandarmilor, manifestările religioase s-au desfășurat fără incidente, în condiții de siguranță pentru toți participanții.
În cadrul activităților desfășurate, jandarmii au legitimat aproximativ 50 de persoane și au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de circa 7.000 de lei, ca urmare a neregulilor constatate. Cele mai frecvente abateri au fost tulburarea liniștii publice, consumul de alcool în locuri nepermise și apelarea la mila publicului, fapte sancționate conform prevederilor Legii nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică.
De asemenea, o sancțiune semnificativă, în valoare de 3.000 de lei, a fost aplicată pentru accesul neautorizat cu un vehicul motorizat într-o zonă protejată din Parcul Național Munții Rodnei.
Reprezentanții Jandarmeriei Maramureș transmit că vor continua să acționeze ferm pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, reafirmându-și angajamentul de a asigura un climat de siguranță pentru întreaga comunitate.























