Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Jandarmii maramureşeni sunt prezenţi la datorie şi în acest sfârşit de săptămână

Jandarmii maramureşeni sunt prezenţi la datorie şi în acest sfârşit de săptămână

În perioada 30.09-01.10.2016, pe raza judeţului Maramureş se vor desfăşura  manifestări sportive şi religioase, iar jandarmii maramureşeni sunt pregătiţi să asigure ordinea publică, să prevină şi să combată fenomenul contravenţional dar şi infracţional.  Astfel:

Vineri, 30 septembrie 2016, între orele 17:00-19:00, pe Stadionul Orăşenesc Ulmeni, se va desfăşura meciul de fotbal dintre echipele C.S. Viitorul Ulmeni şi Sănătatea Cluj, meci de campionat, etapa a V -a din Liga a III-a. Conform declaraţiei de organizare, la această competiţie se preconizează participarea unui număr de 100 spectatori.

Sâmbătă, 01 octombrie 2016, începând cu ora 11:00, pe Stadionul "Arena Zimbrilor" din Baia Mare se va desfăşura meciul de rugby dintre echipele C.S.M. Baia Mare şi S.C.M. Timişoara, meci din cadrul Cupei Regelui. La această competiţie organizatorul  preconizează participarea unui număr de 800 de spectatori.

În data de 01.10.2016, între orele 08:00-14:00, în localitatea Boiereni are loc Hramul Mănăstirii „Rohiţa”. La această manifestare organizatorul preconizează participarea a 800 de persoane. Măsurile de ordine publică în zona de desfăşurare a slujbei religioase vor fi asigurate de jandarmi din cadrul Grupei de Supraveghere şi Intervenţie Târgu Lăpuş.

Jandarmii maramureşeni vor asigura ordinea şi siguranţa publică la aceste manifestări publice, prin măsuri specifice pentru desfăşurarea în condiţii optime ale activităţilor.

În vederea evitării situaţiilor neplăcute, Jandarmeria Maramureş aminteşte următoarele :

Jandarmeria recomandă participanţilor:- să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice.

  • să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale, să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia, deoarece astfel de evenimente reprezintă momente prielnice pentru infractori,
  • să solicite sprijinul jandarmilor aflaţi în dispozitiv în situaţia în care este necesară intervenţia acestora.
  • de asemenea persoanele care vin însoţite de copii, să nu-i scape din câmpul vizual, deoarece aceştia se pot pierde cu uşurinţă prin mulţime.

RECOMANDĂRI PENTRU SUPORTERI:

Pentru desfăşurarea evenimentelor sportive în condiţii de siguranţă publică, Jandarmeria Maramureş informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice aşadar, spectatorii nu au voie să introducă în stadion astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la aceste competiţii sportive.

De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.

Participanţii la aceste manifestări sportive trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator şi forţele de ordine pe traseele către locurile de desfăşurare ale meciurilor, în apropierea şi în incinta arenelor sportive.

Foto: Arhiva

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire