Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Jandarmii montani pregătiţi de sezonul de iarnă

Ca urmare apropierii iminente a sezonului de iarnă, Jandarmeria Montană de pe raza judeţului Maramureş şi-a intensificat pregătirile în zona staţiunilor montane, pe traseele turistice şi în zonele unde este posibil să se producă evenimente, fiind pregătiţi să intervină în situaţii de urgenţă, dar şi în cazul constatării unor abateri de la normele legale. Au fost verificate şi pregătite materialele montane specifice de intervenţie şi salvare, dar şi mijloacele auto din dotare - ATV-urile. Totodată, jandarmii montani vor fi însoţiţi şi de către câinele de serviciu specializat în căutarea – salvarea victimelor prinse în avalanşe.

Pentru a veni în sprijinul turiştilor şi iubitorilor sporturilor de iarnă, Jandarmeria Montană Maramureş are dispuse posturi de jandarmi în staţiunile turistice Borşa, Cavnic, Şuior-Mogoşa,Valea Vaserului unde vor desfăşura activităţi pentru informarea, îndrumarea şi acordarea de asistenţă turiştilor aflaţi în dificultate, axându-se în permanenţă pe accentuarea prezenţei în zona pârtiilor de schi şi a celorlalte amenajări (săniuş, snowboard, etc.).

Principalele evenimente nedorite care au loc în regiunile montane se petrec din cauza lipsei unui echipament adecvat şi aventurării turiştilor în zone pe care nu le cunosc şi care în această perioadă a anului pot deveni periculoase.

Jandarmii montani vor acţiona şi în acest an alături de partenerii de la formaţiunea Salvamont  Maramureş, fiind preconizată şi o întâlnire pentru stabilirea ultimelor detalii tehnice, precum şi a modului acţiune în situaţiile neprevăzute ce pot apărea în zonele de competenţă. Pentru evitarea situaţiilor nedorite, iubitorii muntelui sunt sfătuiţi să ţină cont de recomandările salvamontiştilor şi a personalului Jandarmeriei Montane.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire