Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Juncker: România şi Bulgaria îndeplinesc condiţiile de intrare în Schengen

Juncker: România şi Bulgaria îndeplinesc condiţiile de intrare în Schengen

România şi Bulgaria îndeplinesc, cu siguranţă, condiţiile de intrare în spaţiul Schengen, iar Comisia Europeană sprijină această aderare. Declaraţia a fost făcută de preşedintele acestui for, Jean-Claude Juncker, în plenul Adunării Parlamentară a Consiliului Europei, informează romania-actualitati.ro.

"În ce priveşte accederea României la spaţiul Schengen, voi repeta aici ce am mai spus deja, Comisia a avut dreptate să propună aderarea României şi Blugariei la spaţiul Schengen, fiindcă aceste ţări îndeplinesc condiţiile. Dacă o ţară îndeplineşte condiţiile, trebuie, este de o evidenţă elementară că trebuie să fie admisă în spaţiul Schengen", a spus Junker, potrivit romania-actualităţi.ro.

Preşedintele Comisiei Europene a răspuns, astfel, la întrebarea parlamentarului român Titus Corlăţean, referitoare la stadiul aderării celor două ţări la zona de liberă circulaţie.

România şi Bulgaria solicită de mulţi ani aderarea la Spaţiul european de liberă circulaţie Schengen.

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, afirma în ianuarie, după întrevederea cu premierul Dacian Cioloş, că sistemul Schengen trebuie îmbunătăţit, având în vedere că o destrămare a acestuia ar avea consecinţe extrem de grave pentru UE, el arătându-se deschis aderării României la acest spaţiu.

Premierul Dacian Cioloş a efectuat, la jumătatea lunii februarie, o vizită la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu înalţi reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Parlamentului European, printre temele abordate fiind aderarea României la Schengen.

Sursa: economica.net

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire