Justiţiabilul, mediatorul şi avocatul!

mediereProfesionalismul, respectul reciproc şi atitudinea ”altruistă” faţă de cetăţeanul aflat în faţa unui conflict, sunt caracteristicile minime pentru o bună funcţionare a relaţiei mediator-avocat, relaţie uneori tensionată, datorată unei insuficiente şi încă prea puţin clar exprimate în cadrul legilor care reglementează, mai ales, momentul intersectării pe piaţa conflictelor a celor două profesii liberale.

Mediatorul, prin prezenţa lui relativ recentă la „bursa litigiilor”, pare să ameninţe interesele financiare ale avocatului, atunci când îşi fructifică avantajele conferite de lege, pentru a propune cetăţeanului adoptarea unei alte soluţii decât cea clasică a procesului, în vederea soluţionării litigiului în care este sau urmează a fi implicat. Mai mult, chiar şi atunci când procesul este în desfăşurare, Instituţia Medierii poate fi accesată de justiţiabili ca modalitate de soluţionare a procesului. În ambele situaţii, forţa medierii, susţinută de avantajele şi caracteristicile ei, pare să convingă cetăţeanul-justiţiabil să se îndrepte spre mediator pentru a tranşa, negocia sau soluţiona diferendul.

Prioritate de grad zero: interesul clientului

Această situaţie nu este privită, momentan,  cu ochi buni de avocat, care îşi vede în acest fel ciopârţit venitul financiar, prin pierderea clientului, care va prefera medierea, acolo unde rolul lui este mult mai mic sau inexistent, în detrimentul procesului de judecată, unde, evident, joacă rolul central, controlând aproape în totalitate beneficiile financiare obţinute în urma muncii prestate.

Aşa par să stea lucrurile la prima vedere, însă, dacă ne aplecăm asupra problemei, cu siguranţă vom identifica modalităţi şi soluţii capabile să mulţumească mai ales clientul, în beneficiul şi interesul căruia trebuie să lucreze ambii profesionişti, precum şi satisfacţiile profesionale şi nevoile financiare atât ale mediatorului cât şi ale avocatului.

Conform cutumei, încă nealterate, din societatea românească, avocatul va fi prima persoană căreia cetăţeanul i se va adresa atunci când va avea de gând să înceapă un proces în instanţele de judecată. Avocatul îl ascultă, acordă consultanţă juridică, încasând onorariul stabilit, iar dacă este cazul, încheie cu clientul său un contract de reprezentare juridică stabilind un alt onorariu, necesar deschiderii şi susţinerii procesului în instanţă.

Din punct de vedere juridic, în acest moment, are loc naşterea unui contract de mandat cu reprezentare, avocatul asumându-şi doar obligaţii de diligenţă, nu şi de rezultat – vezi art. 2009 şi următoarele din Codul Civil. Ce înseamnă acest lucru? Clientul, împuterniceşte avocatul să-l reprezinte în instanţă, iar avocatul să depună toate eforturile şi priceperea profesională pe care o stăpâneşte pentru a satisface nevoile şi interesele clientului. În consecinţă, avocatul nu răspunde de rezultatul procesului, evident, cel mai rău caz fiind cel în care clientul “pierde” procesul.

Un avocat dedicat profesiei lui şi în funcţie de complexitatea cazului, poate apela la un mediator şi împreună cu acesta, alături de client, să analizeze posibilitatea soluţionarii conflictului pe cale medierii. Dacă acest lucru este posibil atât din punct de vedere juridic cât şi faptic, mediatorul va intra în rolul său şi va încerca soluţionarea speţei, repet, cu toate părţile implicate prezente.

Toată lumea are de câştigat

Nimeni nu pierde nimic, ba mai mult, toată lumea are de câştigat, indiferent de rezultatul medierii.

În cazul succesului medierii, avocatul şi-a încasat onorariul şi a depus toate diligenţele pentru satisfacerea nevoilor şi intereselor clientului: părţile, potenţial implicate într-un viitor proces, au ajuns la o înţelegere capabilă să stingă conflictul înainte de a se prezenta la proces, iar mediatorul va încasa onorariul pentru munca prestată, direct de la părţile implicate în mediere. Sigur, se poate socoti în acest caz că se va îngreuna sarcina financiară a clientului, care deşi a achitat onorariul avocatului, mai trebuie să achite şi onorariul mediatorului. Şi acest aspect este cu uşurinţă rezolvabil dacă este tratat cu responsabilitate şi realism atât de mediator cât şi de avocat, în sensul că avocatul fiecărei părţi, neavând de susţinut un proces în instanţă, poate ceda mediatorului o parte din onorariul încasat. Variantele rezolvării financiare pot fi diverse, importantă fiind doar atitudinea cu care este tratat presupul conflict de natura financiară dintre mediator şi avocat.

Şi în cazul în care medierea nu poate fi realizată sau se soldează din diferite motive cu un eşec, toate părţile vor puncta favorabil în dreptul lor, în sensul că avocatul şi mediatorul vor fi mulţumiţi de exercitarea în mod impecabil a profesiei pe care o reprezintă, iar clientul va sesiza acest lucru, apreciind favorabil posibilitatea ca în viitor să apeleze la serviciile unui avocat sau a unui mediator care a dovedit că urmăreşte în primul rând nevoile sale, în calitate de client. Mai mult, clientul va dezvolta cu avocat său, o relaţie de încredere mult mai bună pe parcursul procesul care urmează.

Mediatorii pot colabora foarte bine cu avocaţii

În ultimii ani, Instituţia Medierii a fost intens mediatizată cu ajutorul tuturor mijloacelor de comunicare în masă, astfel încât un numar foarte mare de potenţiali justiţiabili au luat act de existenţa ei. Cu paşi înceţi dar siguri, optica cetăţenilor cu privire la tradiţionala modalitate de rezolvare a conflictelor – numesc aici, procesul – , se “metamorfozează“ , astfel încât, dacă la început veneau în biroul mediatorului mai mult din curiozitate, acum sunt obligaţi de prevederile legale în vigoare, în calitate de viitori potenţiali reclamanţi într-un proces, să se informeze şi să ia în considerare posibilitatea stingerii conflictului, apelând la Instituţia Medierii. Sigur, decizia le aparţine în totalitate, iar vocile vădit tendenţioase care reclamă aspectul descris mai sus ca constituind o îngrădire a dreptului de acces la justiţie sunt ori partidice, ori insuficient informate. Cu toate acestea, în acest moment, ei, clienţii, sunt cei care cântăresc cu atenţie posibilităţile pe care le au, respectiv modalitatea cea mai avantajoasă pe care o vor folosi, în momentul în care decid să abordeze litigiul.

Întâlnim deseori, situaţia în care, partea care este prezentă în cadrul şedinţei de mediere, doreşte să-şi formeze o părere cât mai apropiată de realitate în cazul începerii procesului în instanţă. Acest lucru, nefiind la îndemâna mediatorului datorită incompatibilităţii profesionale, va face apel la prezenţa unui avocat, care să-şi exprime, în mod avizat opinia.

Şi în această situaţie toată lumea are, din nou, de câştigat. Mediatorul, cunoscând mai mulţi avocaţi, va pute pune la dispoziţia clientului o bază de date de unde acesta va putea alege, în funcţie de specializarea avocatului care să se plieze pe speţa în cauză. Dacă soluţia medierii, ca modalitate de rezolvare a speţei, nu va putea stisface nevoile şi interesele clientului, acesta va putea, în mod logic, merge în faţa judecătorului, alături de avocatul cunoscut în cadrul şedinţei de mediere.

Nu mă voi opri niciodată din a arăta clienţilor, dar şi colegilor din piaţa conflictelor, că ideea de competiţie este cea care determină în mod neîndoios plus valoarea în dreptul fiecărui actor care joacă un rol determinant încă de la geneza conflictului.

mmjurnal logo articol

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.