Kickboxing în Fărcașa. ”Fotbalistul” Pop i-a spart fața (la propriu) centralului Pop!

Terenul de fotbal a fost confundat cu arena de kickboxing în Fărcașa. ”Fotbalistul” Pop i-a spart fața (la propriu) centralului Pop!

 Un meci de fotbal între echipele unei firme din Fărcașa s-a terminat la spital pentru un arbitru delegat de Asociația Județeană de Fotbal (AJiF) Maramureș. În teren, pentru una dintre echipe juca fotbalistul Pop, iar la centru arbitra meciul – arbitrul Pop.

Totul s-a petrecut sâmbătă după-masa, când cea mai cunoscută firmă din comuna Fărcașa s-a gândit să organizeze un meci de fotbal intern între angajați.

Cupa de fotbal s-a terminat prost pentru arbitrul Pop, care a încercat să dea coerență meciului, fiindcă în clipa în care i-a arătat fotbalistului Pop cartonașul roșu, acesta a ripostat rapid și i-a dat cu capul în gură.

Concluzia: fața arbitrului a fost atât de afectată, încât a fost transportat de urgență la Spitalul Județean ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare unde a fost supus, ulterior, unei operații de reconstrucție, operație efectuată cu succes de medicul chirurg al secției ORL, Corina Surianu.

Potrivit informațiilor primite de la unitatea spitalicească, arbitrul Pop va mai rămâne câteva zile internat la Spitalul Județean din Baia Mare. Pe de altă parte, AJF Maramureș este decisă să intervină în acest caz, ajutându-l pe arbitru în angajarea unui avocat care să facă dreptate în acest caz controversat și, totodată, cu speranța că astfel de momente neplăcute nu se vor reproduce în cadrul altor competiții sportive.arbitru

foto:facebook

 

1 COMENTARIU

  1. ma ce dracu cauta animalele astea in libertate? cum sa-l lovesti in asemenea hal?
    dute la box nu la fotbal nu confunda sporturile dar eu cred ca tu sti ca inca mingea e patrata ca si capul tau

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.