Creşte cam pe oriunde, la marginea drumurilor, pe câmp, în grădini şi nu de puţine ori s-a întâmplă, în copilărie în mod special, să ne trezim cu băşici usturătoare pe picioarele goale din cauza ei, a urzicii.
Această plantă, aparent modestă, are mari puteri terapeutice. Bunicile noastre foloseau ceaiuri şi decocturi de urzică, iar când faceau manacare din ele nu aruncau niciodata apa în care au fiert plantele. Cu apa aceea ori işi cloteau parul ori o dădeau copiilor să o bea. De ce? Pentru că urzica este o sursă bogată de fier şi minerale precum calciu, magneziu, zinc, potasiu sau fosfor. Conţine antioxidanţi şi cantităţi importante de vitamine precum A, C, D, E şi K şi lecitină.
Urzica trebuie consumată cu prudentţă de persoanelor cu tromboze, sau de cele aflate sub tratament cu anticoagulante, deoarece conţinutul ridicat de vitamina K determină creşterea vitezei de coagulare a sângelui.
Ceaiul de urzică se prepară din două linguriţe de frunze uscate la 250 ml de apă (apa şi planta se fierb împreună). Ceainicul se acoperă şi se lasă să stea timp de 10 minute. Se strecoară şi se beau două-trei căni pe zi.
Ceaiul de urzică se recomandă pentru:
- combate tulburările intestinale, durerile de cap şi problemele musculaturii sau ale articulaţiilor
- îmbunătăţeşte activitatea cardiacă
- tratează alergiile şi acneea
- tratează infecţiile urinare
- tratează dizenteria, diareea sau hemoroizii
