La datorie de 1 Mai! Ce evenimente vor fi supravegheate de de reperezentanții MAI Maramureș?

Angajații Ministerului Afacerilor Interne din județ vor fi la datorie în data de 1 Mai, în slujba comunităților locale pentru desfășurarea evenimentelor și activităților recreative într-un climat optim, de ordine și siguranță publică. În acest sens, doamna subprefect Enikö-Erzsébet Krizsanovszki a dispus efectuarea de activități punctuale, specifice competențelor și atribuțiilor fiecărei instituții publice.
Este important pentru cetățeni, să se informeze cu privire la condițiile meteorologice înainte de a se deplasa în zonele de agrement, zone de picnic special amenajate, zone de relaxare în natură sau în drumeții, pe trasee montane, pentru a preveni producerea unor situații de urgență care să le pună în pericol viața. De asemenea, se recomandă cetățenilor, să cumpere produse alimentare și alte preparate din unități comerciale autorizate, care respectă prevederile legislației cu privire la aplicarea normelor sanitar-veterinare, depozitarea, desfacerea, etichetarea, transportarea și comercializarea acestora în condiții de igienă.
Maramureșul este recunoscut pentru turismul rural și montan, pentru frumusețea și ospitalitatea zonei, facilități de divertisment, sport extrem, cultură și obiceiuri străvechi, bucate tradiționale, oferite de gazdele primitoare și care sunt produse în gospodăria proprie. Sunt continuate acțiunile de control de către echipe de verificare din cadrul instituțiilor publice deconcentrate cu atribuții în domeniu la unitățile de alimentație publică, abatoare, zone de agrement și transportul de animale vii pe drumurile publice din județ.

Doamna subprefect Enikö-Erzsébet Krizsanovszki solicită unităților de cazare, unităților de alimentație publică, punctelor de comercializare și desfacere a produselor, care sunt amplasate în zonele de agrement, să nu comercializeze preparate și produse neconforme, care să afecteze sănătatea oamenilor. Se asigură continuitatea conducerii instituției de către doamnele subprefect.
Suntem cu toții implicați și prezenți, în sistem integrat, la sfârșitul acestei săptămâni, în contextul derulării de evenimente, activități specifice în județ, cu rugămintea de a respecta recomandările preventive ale polițiștilor, jandarmilor, pompierilor și polițiștilor de frontieră aflați în misiuni. Obiectivul nostru comun este de avea un sfârșit de săptămână fără probleme la nivelul comunităților locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.