Zi specială, ieri, 31 martie, pentru polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș. Dovah, unul dintre cei mai apreciați parteneri ai oamenilor legii, și-a sărbătorit cea de-a treia aniversare.
Câinele polițist este specializat în detectarea substanțelor stupefiante și lucrează îndeaproape alături de conductorul său, formând o echipă eficientă în cadrul numeroaselor misiuni operative. De-a lungul timpului, Dovah a participat la acțiuni și percheziții, contribuind la obținerea unor rezultate notabile în lupta împotriva infracționalității.
Reprezentanții IPJ Maramureș subliniază că performanțele obținute demonstrează profesionalismul și coeziunea echipei din care face parte patrupedul.
Dincolo de intervențiile din teren, Dovah este un exemplu de disciplină, loialitate și devotament – calități esențiale în activitatea polițienească.
Cu ocazia aniversării, colegii săi i-au transmis un mesaj simplu, dar plin de apreciere: „La mulți ani” și cât mai multe misiuni duse la bun sfârșit!























