LA SIGHET și BORSA, GUNOAIELE NU AU FOST RIDICATE DE PE STRĂZI

În data de 17 iulie, depozitul de deșeuri Teplita – Sighetu Marmației a fost închis, în conformitate cu legislația în vigoare. Din cauză că operatorul de salubrizare, firma Herodot Grup SRL, nu a reușit să obțină toate avizele în vederea deschiderii unei platforme temporare, astăzi gunoiul nu a fost ridicat decât din anumite zone ale municipiului Sighet. Astfel, oamenii au rămas cu mormanele de gunoaie pe străzi, conform colegilor de la tlplus.ro.

În aceeași situație se află și locuitorii din orașul Borșa, unde populația are contract cu același agent economic. În acest moment, există două soluții privind depozitarea gunoiului menajer, susțin autoritățile din zonă: fie transportul la depozitul de la Oradea, însă acest lucru ar însemna costuri de peste 4000 de lei pentru o mașină, fie să se folosească plaftorma temporară din Baia Mare, dar și aici numai pentru o lună de zile, atât cât a acceptat operatorul de salubritate băimărean conform colegilor de la tlplus.ro..

Primarul din Sighet se arată îngrijorat față de situația în care s-a ajuns și afirmă că e vina statului, care a acceptat să fie bătaia de joc a comunității europene. Deocamdată, nici reprezentantul firmei Herodot Grup, nici reprezentanții autorităților locale nu pot spune dacă mâine vor fi sau nu colectate deșeurile de la populație.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.