Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Legalitatea transporturilor, în atenţia poliţiştilor

[caption id="attachment_47193" align="alignleft" width="436"] C[/caption]

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acţionat pentru prevenirea şi combaterea transporturilor ilegale de mărfuri şi persoane. Activităţile, desfăşurate în perioada 24 – 25 iulie a.c., au vizat depistarea acelor persoane care deţin şi transportă ilegal bunuri sau valori provenite din comiterea de infracţiuni şi combaterea faptelor de evaziune fiscală în domeniul transporturilor.

Au fost verificate 20 de autoutilitare care se deplasau pe drumurile publice din judeţ şi au fost efectuate controale la sediile a şase societăți comerciale și zece  persoane fizice.

În cazul a două infracţiuni de contrabandă constatate, poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările pentru depistarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională şi tragerea acestora la răspundere penală, iar ţigările depistate, în valoare de peste 1 100 de lei, au fost confiscate.

De asemenea au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale pentru abateri de la prevederile O.G.37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora şi O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Valoarea amenzilor aplicate a fost de aproximativ 6 000 de lei.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire