Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Legea antifumat: Ce riști dacă îți aprinzi o țigară în restaurante sau localuri?

Legea antifumat: Ce riști dacă îți aprinzi o țigară în restaurante sau localuri?
tigara-ma-las-de-fumat-4Parlamentul a adoptat legea care interzice fumatul în spațiile publice închise, mai puțin în celulele penitenciarelor de maximă siguranţă şi în zonele de tranzit ale aeroporturilor internaţionale. Proiectul de lege a fost trimis la Cotroceni, pentru a fi promulgat de președintele Klaus Iohannis.

Noua lege antifumat prevede că nerespectarea prevederilor ei de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei. Proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise a fost aprobat, marţi, de deputaţi cu 164 de voturi pentru, 20 împotrivă și 26 abțineri.

Legea interzice şi comercializarea produselor din tutun în unităţile sanitare şi cele de învăţământ, de stat şi private, precum şi vânzarea la bucată a ţigaretelor, ţigărilor de foi şi cigarillos, scrie RTV.net.

Nerespectarea prevederilor legii antifumat de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei, iar nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor legii se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere.

La a doua abatere se sancţionează cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii.

Săvârşirea unei noi contravenţii la prevăzută de legea antifumat se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire