LEGEA ANTIFUMAT. De când este interzis fumatul în spaţiile publice: 16 sau 17 martie

interzis fumatulLEGEA ANTIFUMAT. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea referitoare la interzicerea fumatului în spațiile publice închise, iar pe 1 februarie legea a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, începând din 17 martie, fumatul va fi interzis complet în toate spaţiile publice închise.

LEGEA ANTIFUMAT. Legea nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 72 şi va intra în vigoare în 45 de zile de la publicare, adică în 17 martie. Documentul a trecut de Senat (prima Cameră sesizată) în iunie 2011 şi de Camera Deputaţilor (Camera decizională) în decembrie 2015, potrivit avocatnet.ro.

Publicarea vine la doar câteva zile după ce CCR a confirmat constituţionalitatea legii (27 ianuarie) şi preşedintele Klaus Iohannis a promulgat-o (29 ianuarie).

Fumatul va fi interzis în spațiile publice închise. Din acest moment, nu se va mai fuma în restaurante și cluburi, în școli și spitale, nici măcar în spațiile libere din apropierea locurilor de joacă pentru copii sau școli.

„Prezenta lege stabileşte unele măsuri privind prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun, prin interzicerea completă a fumatului în toate spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii, prin inscripţionarea pachetelor cu produse din tutun, prin desfăşurarea de campanii de informare şi educare a populaţiei, informarea consumatorilor cu privire la produsele din tutun pe care urmează să le achiziţioneze, prin indicarea în produsele finale a conţinutului de gudron, nicotină şi monoxid de carbon, prin unele măsuri privind utilizarea ingredientelor pentru produsele din tutun, având ca scop protejarea sănătăţii persoanelor fumătoare şi nefumătoare de efectele dăunătoare ale fumatului, prevenirea răspândirii fumatului în rândul minorilor şi asigurarea unui nivel adecvat al calităţii vieţii populaţiei din România”, prevede Legea nr. 15/2016.

Legea antifumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber. Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.

Fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă. Totodată, fumatul este permis în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea următoarelor condiţii: să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă, să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare: „Cameră pentru fumat”, „Loc pentru fumat”.

De rigorile legii care interzice fumatul în spatiile publice nu scapă nici fumătorii de ţigară electronică. Nici ei nu vor putea pufăi în spaţii pentru copii, la locul de muncă sau în mijloacele de transport în comun. Pneumologii spun că vaporii ţigării electronice sunt la fel de nocivi pentru nefumatori ca şi fumul tigării din tutun.

Psihologii nu exclud ca mulţi să se întoarcă acum la ţigara obişnuită.

Noua lege antifumat prevede că nerespectarea prevederilor ei de cătrepersoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei, iar nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor legii se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere. La a doua abatere se sancţionează cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii.

Săvârşirea unei noi contravenţii la prevăzută de legea antifumat se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.