Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Liviu Marian Pop a primit votul de învestitură în funcția de ministru al Educației Naționale

Liviu Marian Pop a primit votul de învestitură în funcția de ministru al Educației Naționale

Noul ministru al Educației, senatorul PSD de Maramureș, Liviu Marian Pop și-a preluat mandatul în cadrul unei ceremonii care a avut loc, joi, la sediul Ministerului Educației, în prezența fostului deținător al acestui portofoliu, Pavel Năstase, care a ocupat postul de ministru timp de șase luni.

Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că filiala județeană a social democraților primește, prin Liviu Marian Pop, o responsabilitate imensă în cadrul noului Guvern PSD, respectiv gestionarea problematicii educației în România. ”Suntem fericiți că avem exponenți ai organizației județene maramureșene care pot îndeplini astfel de demnități înalte în cadrul aparatului guvernamental. Liviu Marian Pop are experiența necesară și energia pentru a putea gestiona eficient și, sperăm noi, coerent, viitorul educației. Are misiunea clară de a respecta în primul rând prevederile Programului de Guvernare, lucru pentru care va fi evaluat lunar, la fel cum vor fi evaluați și ceilalți miniștri. PSD a fost nevoit, în această perioadă, să ia o măsură dură, înlăturarea Guvernului Grindeanu, pentru că au existat întârzieri majore în implementarea măsurilor din Programul de Guvernare. Acest lucru nu este permis noilor miniștri care trebuie să înțeleagă că nu contează ambițiile personale sau expunerea mediatică pe care o pot avea ocupând anumite portofolii și contează doar rezultatele muncii în echipă. Îi urăm succes”, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Liviu Marian Pop a arătat că apreciază decizia colegilor din Comitetului Executiv Național al PSD pentru votul de încredere pe care i l-au acordat în vederea învestirii în funcția de ministru al Educației Naționale, iar apoi pentru votul dat pentru în Parlament pentru învestirea noului Guvern. ”Acest vot, pentru mine, reprezintă o mare responsabilitate față de maramureșeni, dar și față de românii care ne-au acordat votul și încrederea în 11 decembrie. Sistemul de învățământ românesc s-a aflat într-un continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât și criticat. La bază sunt cadru didactic și asta mă obligă și mai mult să găsesc cele mai bune soluții atât pentru elevi cât și pentru dascăli! Această funcție mă onorează și mă obligă în același timp să respect scopul unei guvernări, acela de a depune toate diligențele pentru bunăstarea românilor. În calitate de ministru al Educației Naționale, îmi voi îndrepta activitatea spre găsirea celor mai bune soluții care să vină în sprijinul elevilor și studenților, viitorul României și deopotrivă colegilor mei dascăli, cei fără de care desfășurarea actului educațional nu ar fi posibil. De asemenea, vreau să îi asigur pe toți cei implicați în sistemul de învățământ că împreună vom reuși să aducem educația, cel mai important pilon al unei societăți la loc de cinste”, a declarat ministrul Educației Naționale, senatorul PSD de Maramureș, Liviu Marian Pop.

Biroul de presă al PSD Maramureș Această funcție mă onorează și mă obligă în același timp, să respect scopul unei guvernări, acela de a depune toate diligențele pentru bunăstarea românilor!

În calitate de ministru al Educației Naționale, imi voi îndrepta activitatea spre găsirea celor mai bune soluții care să vină în sprijinul elevilor și studenților, viitorul României și deopotrivă colegilor mei dascăli, cei fara de care desfășurarea actului educațional nu ar fi posibil.

De asemenea, vreau să îi asigur pe toti cei implicați în sistemul de învățământ că împreună vom reuși să aducem educația, cel mai important pilon al unei societăți, la loc de cinste.

Vă mulțumesc tuturor!

ia de ministru al Educației Naționale. Acest vot, pentru mine, reprezintă o mare responsabilitate atât față de dumneavoastră cât și față de românii care ne-au acordat încrederea în 11 decembrie!

Sistemul de învățământ românesc s-a aflat într-un continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât și criticat.
La bază sunt cadru didactic și asta mă obligă și mai mult să gasesc cele mai bune soluții atât pentru elevi cât și pentru dascăli!

De asemenea, doresc să îmi felicit colegii care au fost nominalizați să facă parte din noul Executiv!
Împreună trebuie să implementăm programul de guvernare PSD-ALDE
 

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire