Mai mult decât o simplă rotire – Cele mai interesante 7 superstiții despre jocul de ruletă

Mai mult decât o simplă rotire – Cele mai interesante 7 superstiții despre jocul de ruletă

Încă din cele mai vechi timpuri, din perioade antice, oamenii au fost interesați să aibă o ocupație, una care să le înlesnească existența. O parte integrantă a multora dintre culturile cunoscute sau dispărute, jocurile au fost și continuă să fie una dintre cele mai importante forme de socializare și interacțiune între oameni. Faptul că există incertitudine în ceea ce privește rezultatul, că se așteaptă și strecoară fiorii de euforie, că există elementul de competiție, norocul este parte integrantă și sunt obiective și reguli de urmat – toate acestea fac din jocuri o rutină cât se poate de atrăgătoare.

În timp, jocurile au continuat să acapareze atenția, așa că putem vorbi despre diverse forme de activitate, iar dintre acestea există mai multe care au reușit să rămână în vremurile moderne cq o propunere la distracție. Amintim aici despre jocul de ruletă, care în ciuda faptului că abia are undeva la trei secole de istorie, a reușit să se impună drept una dintre cele mai ofertante oportunități de distracție și câștiguri.

Foarte răspândit, unul fascinant și interesant în egală măsură, jocul de ruletă combină mai multe elemente, cum ar fi șansa cu strategia, pentru a-i provoca pe cei mai iscusiți și curioși participanți. Că este simplu se știe, că se fac partide scurte la fel, dar un aspect mai puțin cunoscut este faptul că se poate beneficia de diverse resurse, cum ar fi runde bonus, rotiri gratuite fără depunere sau bonusuri de bun-venit. Dar cel mai bine povestim despre toate acestea în rândurile de mai jos și nu lăsăm loc de surprize.

Cum a apărut jocul de ruletă

Originile ruletei sunt cât se poate de discutate, existând mai multe teorii care s-au țesut în jurul inventării acesteia. Cea mai populară și promovată idee este cea care tin6e de faptul că ruleta s-ar fi inventat de Blaise Pascal, cunoscut om de știință, în anul 1655, din greșeală, când încerca să inventeze altceva. La începuturi, jocul de ruletă se diferenția de versiunea modernă de acum prin faptul că dispunea de un zero pe roșu și un dublu zero pe negru. Pentru a se evita confuziile care ar fi putut surveni, zerourile au fost ulterior colorate în verde, așa cum se vede acum în jocurile de ruletă

Se crede că prima oară s-ar fi jucat în cadrul unui cazino parizian, în secolul al XVIII-lea și era o versiune cât se poate de primitivă, însă mecanismul și conceptul aveau să pună bazele unui joc cât se poate de dinamic și interactiv. În ciuda unei confirmări istorice în acest sens, aici că și în cazul celorlalte idei, se pare că în comun a rămas ideea că jocul a fost inițial interzis, tocmai prin asocierea exagerată cu numărul demonic (totalul numerelor de pe tablă este 666) și cu ideea de a tenta soarta.

De altfel, nici faptul că se credea că ar fi fost răspunsul la versiunea Roata Norocului, din perioada medievală, nu a ajutat la reputația sa, pentru că prin Rota Fortunae se surprindea ascensiunea și implicit căderea unui monarh, lucru care nu era pe placul regilor din acele timpuri, în ciuda faptului ca se înțelegea conceptul de noroc și ghinion.

Mecanismul de funcționare al ruletei

Că este magie nu se știe, dar se cunoaște că jocul de ruletă este unul cât se poate de simplu. Iar în ciuda acestui fapt, se insistă să nu se confunde simplitatea sa cu banalitatea, pentru că asta doar îl face accesibil, dar nu plictisitor – nici n-ar avea cum, când fiecare sesiune de rotire are alt rezultat, de altfel unul imprevizibil.

În ceea ce privește mecanismul de funcționare, totul este cât se poate de ușor de înțeles. Concret, vorbim despre o ruletă de masă, care este divizată în 37 de căsuțe, numerotate de la zero și până la 36. Sub acestea mai este plasat încă un șir, de data asta diferențiat prin culori, aceasta fiind secțiunea din interior, care se remarcă automat de ea de exterior, cu numere.

Fiecare dintre acestea sunt diferite opțiuni de pariuri, despre care trebuie să studiezi individual posibilitățile – cert este că alegi un număr, o culoare sau orice alte variante te tentează, iar ulterior se arunca o minge și în funcție de unde s-a oprit aceasta pe tabla de joc, afli dacă ai câștigat.

Top 7 superstiții despre jocul de ruletă

Ai crede că un joc de noroc este de la sine înțeles ca fiind unul asumat astfel, fără așteptări nerealiste. Și cu toate acestea, iată că există mai multe superstiții care s-au țesut chiar și în jurul jocului de ruletă – printre cele mai vehiculate astfel de cazuri se numără:

  • ideea că jocul de ruletă poate fi aranjat dar și că există strategii pentru pariuri, cu toate că absolut nimic nu poate influența rezultatul final
  • o altă superstiție pe care unii aleg să o creadă este faptul că rezultatul de la rotirea anterioară este una care contează și influențează rezultatul de-acum
  • faptul că dealerii sau crupierii pot controla rezultatul rotirii este un alt crez cât se poate de greșit
  • o altă concepție care se dovedește a fi greșită, la o cercetare mai atentă, este faptul că toate ruletele sunt create egal, lucru dezmințit mai ales pentru începători, care nu înțeleg că există și tipuri diferite
  • la fel de greșit s-a dovedit să crezi că toate versiunile de ruletă au aceeași margine a casei, un factor care este cât se poate de important
  • din aceeași serie este un mit să fii de părere că nu poți învinge avantajul casei
  • tot din categoria de legende la ruletă se remarcă și faptul să crezi că ar trebui să joci mereu același tip de pariuri, când există atât de multe alte opțiuni

Concluzie

Cu siguranță că după ce ai parcurs toate aceste rânduri, îți este clar că ruleta, deși este un joc cât se poate de accesibil, este oricum dar nu banal și plictisitor. Posibil și mai bine te-ai convinge dacă ai încerca o rundă, ca să-ți faci mai bine o idee despre ce presupune acest joc și de ce este atât de practic, preferat de foarte mulți și promițător. Poate cel mai bun sfat pe care ți l-am putea da ar fi să ignori orice crezi că știi și să începi să experimentezi, ca să te familiarizezi mai bine cu tot ce ai putea experimenta de la o partidă de joc.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.