Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Maramureș/ 4 agenți de poliție rutieră și o persoană fără calitate specială condamnați pentru infracțiuni de corupție, fals și favorizarea făptuitorului

Maramureș/ 4 agenți de poliție rutieră și o persoană fără calitate specială condamnați pentru infracțiuni de corupție, fals și favorizarea făptuitorului

Maramureș/ 4 agenți de poliție rutieră și o persoană fără calitate specială condamnați pentru infracțiuni de corupție, fals și favorizarea făptuitorului

 La data de 23.12.2021, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondate apelurile formulate împotriva sentinței penale din data de 23.06.2021, pronunțată de Tribunalul Maramureș, privind condamnarea a 4 inculpați, agenți de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș – Serviciul Poliției Rutiere și a unei persoane fără calitate specială, astfel:

- inculpat 1, agent de poliție la data săvârșirii faptelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (7 acte materiale) și fals intelectual, la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, pe o durată de 2 ani. Totodată, instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 4 ani, interval în care inculpatul va presta 120 de zile de muncă în folosul comunității;

- inculpat 2, agent de poliție la data săvârșirii faptelor pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale) și favorizarea făptuitorului, la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 11 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, pe o durată de 2 ani. Totodată, instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni, interval în care inculpatul va presta 100 de zile de muncă în folosul comunității;

- inculpat 3, agent de poliție la data săvârșirii faptelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale) și fals intelectual, la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 11 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, pe o durată de 2 ani. Totodată, instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni, interval în care inculpatul va presta 100 de zile de muncă în folosul comunității;

- inculpat 4, agent de poliție la data săvârșirii faptelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată  (5 acte materiale), la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, pe o durată de 2 ani. Totodată, instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 3 ani, interval în care inculpatul va presta 80 de zile de muncă în folosul comunității;

- inculpat 5, persoană fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 11 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod Penal pe o durată de 1 an. Totodată, instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, interval în care va presta 60 de zile de muncă în folosul comunității.

Toți inculpații au solicitat judecarea lor în procedura recunoașterii învinuirii, cererile fiind admise de instanță.

Anterior, în aceeași cauză, instanța competentă a admis alte 2 acorduri de recunoaștere a vinovăției vizând 2 agenți de poliție din cadrul I.P.J. Maramureș – Serviciul Poliției Rutiere, prin care unul dintre agenți a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (5 acte materiale), iar cel de-al doilea agent a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. De asemenea, instanța a stabilit ca ambii inculpați să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.

Dosarul penal a fost inițiat în baza sesizării Serviciului Județean Anticorupție Maramureș cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

Concret, din cercetări a rezultat în esență că, în perioada septembrie – decembrie 2019, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în baza aceleiași rezoluții infracționale, mai mulți inculpați, agenți de poliție rutieră, au pretins și primit diferite sume de bani sau produse de la mai multe persoane, fie pentru a nu aplica sancțiuni contravenționale cu privire la contravențiile comise, fie pentru a aplica sancțiuni contravenționale mai blânde (de regulă, fără măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule).

În cauză, s-a beneficiat de sprijinul conducerii Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, precum și de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție - Structura centrală.

Hotărârea este definitivă.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire