Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

MARAMURES: 65 de persoane fizice şi juridice verificate de poliţiştii serviciului de investigare a criminalităţii economice

MARAMURES: 65 de persoane fizice şi juridice verificate de poliţiştii serviciului de investigare a criminalităţii economice

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite care se comit în domeniul comerţului. În două zile au fost verificate 65 de persoane fizice şi juridice.

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au intensificat în această perioadă controalele  la societăţi comerciale şi persoane fizice care desfăşoară

activităţi de comerţ, astfel încât populaţia să fie protejată împotriva unor activităţi ilicite. În perioada 12 – 13 decembrie poliţiştii au verificat 41 de societăţi comerciale şi 24 persoane fizice şi cinci autovehicule, pe raza municipiilor Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei. Poliţiştii au urmărit descoperirea şi combaterea comerţului cu mărfuri contrafăcute, produse alimentare, legume fructe, alcool şi ţigări.

În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe pentru abateri de la prevederile Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Valoarea amenzilor aplicate a fost de peste 42 000 de lei.

De asemenea, au fost indisponibilizate în vederea confiscării produse alimentare expirate, mai multe kg de carne ce urma a fi comercializată ilegal precum şi 3.900 lei în numerar.

Totodată, poliţiştii au întocmit un dosar penal şi sub coordonarea procurorului de caz, efectuează activităţi specifice în vederea administrării probatoriului şi tragerii la răspundere a persoanelor implicate în comiterea infracţiunii de contrabanda.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire