Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

MARAMURES: Asigurarea unui climat optim  de ordine şi siguranţă publică

MARAMURES: Asigurarea unui climat optim  de ordine şi siguranţă publică

În această perioadă, în municipiul Baia Mare s-au desfăşurat şi se desfăşoară  manifestări de protest, manifestări avizate favorabil conform prevederilor legale,  având diferite scopuri cum ar fi: exprimarea unor nemulţumiri privind schimbările codului fiscal şi independenţa justiţiei, susţinerea moţiunii de cenzură depusă la Parlament de către P.N.L., exprimarea unor nemulţumiri faţă de Asistenţa Socială privind locuinţele sociale.

În contextul continuării acestor manifestări precizăm faptul că jandarmii  asigură protecţia manifestanţilor, dreptul la libertatea de întrunire şi la libera exprimare.

Jandarmii maramureşeni ţin să adreseze mulţumiri tuturor celor care pe timpul desfăşurării protestelor din ultima perioadă şi-au exprimat acest drept constituţional în mod paşnic şi civilizat, fără a se înregistra evenimente nedorite.

Menţinerea unui dialog direct şi permanent cu cetăţenii prezenţi la aceste acţiuni prin personalul Jandarmeriei Maramureş a fost şi va fi prioritară pentru încrederea oamenilor care ne solicită sprijinul.

În vederea evitării incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, jandarmii recomandă cetăţenilor care participă la manifestările organizate, să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să manifeste înţelegere, să evite implicarea în conflicte de orice natură, iar în cazul sesizării săvârşirii unor fapte de natură  antisocială să se solicite intervenţia forţelor de ordine.

 

În acest sens rugăm conducătorii auto şi pietonii să evite pe cat posibil deplasarea  în zonele în care se vor desfăşura manifestări publice în vederea asigurării unei fluidizări normale a circulaţiei. Pe întreg parcursul acestor manifestări, siguranţa participanţilor  este asigurată de către forţele de ordine.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire