Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

MARAMURES: DEPISTAȚI ÎN TRAFIC CU ALCOOLEMII PESTE LIMITA LEGALĂ

MARAMURES: DEPISTAȚI ÎN TRAFIC CU ALCOOLEMII PESTE LIMITA LEGALĂ
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au depistat mai mulți conducători auto care au pus în pericol circulația pe drumurile publice, întrucât se aflau în trafic conducând sub influența băuturilor alcoolice.
Astfel, în cursul zilei de ieri, polițiștii din Baia Mare, în timp ce desfășurau activități specifice în traficul rutier, au identificat un bărbat care conducea un autoturism pe strada George Enescu din localitate, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 Tot ieri, în jurul orei 21.30, polițiștii din Tăuții Măgherăuș au fost solicitați să intervină pentru  soluționarea unui accident, soldat cu pagube materiale.
 Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 60 de ani, în timp ce coducea un autoturism pe raza localității Tăuții Măgherăuș, ar fi pierdut controlul volanului și ulterior ar fi intrat în coliziune cu un parapet din beton. În urma impactului au rezultat pagube materiale.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat în cazul conducătorului auto o concentrație de 0,68 mg/l alcool pur în acerul expirat.
După câteva ore, polițiștii din Vișeu de Sus, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui conducător auto care se deplasa cu un autoturism pe strada 22 Decembrie din localitate.
La volanul autoturismului, polițiștii au identificat un tânăr, în vârstă de 32 de ani, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei trei conducători auto au fost conduși la spital, unde le-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În toate cazurile, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea dispunerii măsurilor legale.
Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire