MARAMURES: ÎNLĂTURARE EFECTE PLOI

Personalul Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației a intervenit ieri, 08.06., pentru evacuarea apei din subsolurile a 18 gospodării gospodării din municipiul Sighetu Marmației, Bârsana și Rona de Sus. La fața locului s-au deplasat și subofițeri din cadrul Detașamentului de pompieri ” Căpitan Marchiș Adrian” Baia Mare, care au intervenit cu o motopompă de mare capacitate pentru pentru evacuarea apei din subsolurile și curțile afectate. Pompierii sigheteni au salvat cu ajutorul unei bărci o femeie în vârstă de 78 de ani, care s-a refugiat în podul casei din cauza apelor.

Pompierii din cadrul Secției Vișeu de Sus au intervenit și ei pentru decolmatarea podețelor, care s-au blocat în urma ploilor abundente.

De asemenea, pompierii au monitorizat permanent râurile Ronișoara și Coștui.

Pompierii militari maramureșeni au continuat astăzi intervențiile în sprijinul comunităților afectate de inundațiile provocate de ploile de ieri, 08.06.Astfel, pompierii sigheteni au evacuat apa din subsolurile și curțile a 5 gospodării de pe strada Făget din municipiu, 7 gospodării din localitatea Rona de Jos, iar pompierii din cadrul Gărzii Bogdan Vodă au evacuat apa dintr-o gospodărie din localitatea Strâmtura.

În acest moment, situația este în curs de normalizare, județul Maramureș nu se mai află sub incidența avertizărilor meteo. Pompierii militari sunt însă pregătiți să intervină în orice moment în sprijinul cetățenilor, la nevoie.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.