Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș informează că elevii de gimnaziu mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a se înscrie la Concursul național de creație „Eroul din clasă”, organizat în cadrul proiectului național „Scoate violența școlară din anonimat!”, în parteneriat cu Corpul Național al Polițiștilor.
Potrivit reprezentanților instituției, înscrierile sunt deschise până la data de 15 martie, iar concursul se adresează elevilor de gimnaziu, care pot participa în echipe formate din două până la patru persoane.
Participanții trebuie să realizeze un pliant informativ dedicat prevenirii și gestionării fenomenului de bullying, utilizând ca suport Ghidul „Eroul din clasă”.
Inițiativa are ca scop stimularea creativității și a gândirii critice în rândul elevilor, precum și implicarea acestora în promovarea unui climat școlar sigur și respectuos.
Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș încurajează participarea elevilor, a cadrelor didactice și a părinților, subliniind rolul important pe care aceștia îl au în prevenirea violenței școlare.
Înscrierea la concurs se face exclusiv online, iar regulamentul și detaliile privind participarea pot fi consultate accesând link-ul.
Maramureș: Înscrierile la concursul național de creație „Eroul din clasă” pentru elevii de gimnaziu se încheie pe 15 martie























