Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Maramureș, județul cu unul dintre cele mai performante servicii Salvamont din România

Maramureș, județul cu unul dintre cele mai performante servicii Salvamont din România

Maramureșul este județul cu unul dintre cele mai performante servicii Salvamont din România, iar administrația va continua să susțină financiar dotarea salvatorilor montani, a transmis joi președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

'Înființarea Serviciului Județean Salvamont Maramureș în mandatul meu anterior de președinte al Consiliului Județean, în 2018, a fost un moment de cotitură pentru siguranța celor care aleg să exploreze frumusețile montane ale județului nostru. Despre asta am vorbit în ultima ședință a Consiliului Județean și am convingerea că toți colegii consilieri județeni vor susține demersurile pe care le vom face, pe mai departe, atât de a prelua și dota alte servicii Salvamont din Maramureș cât și de a continua susținerea financiară a acestui serviciu', a precizat Gabriel Zetea.

Președintele CJ a subliniat că Salvamont este extrem de util în majoritatea operațiunilor de salvare din munte și are nevoie de susținere pentru a funcționa.

'Acest serviciu și-a demonstrat utilitatea și necesitatea prin numeroasele acțiuni de salvare - unele dintre ele extrem de dificile, toate desfășurate în cele mai grele condiții. Și, de cele mai multe ori, finalizate cu succes. Aceste reușite sunt dovada vie a profesionalismului și dedicării salvatorilor montani, oameni cu suflet mare care nu se dau înapoi niciodată atunci când e vorba de a salva vieți. Echipamentele moderne, reînnoite an de an cu sprijinul Consiliului Județean au avut și ele un rol esențial în aceste misiuni, dar cheia rămâne mereu OMUL - cel care, cu pricepere și curaj, înfruntă natura pentru a aduce oamenii în siguranță', a afirmat Gabriel Zetea.

Salvatorii montani, alături de polițiștii de frontieră, au fost implicați, de la începerea războiului din Ucraina, în salvarea și recuperare din munte a numeroși cetățeni ucraineni care au trecut granița în România pentru a nu fi luați pe front. AGERPRES

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire