MARAMURES: MOMENTE EMOȚIONANTE. FINAL DE CARIERĂ PENTRU 15 POLIŢIŞTI. „A fost o onoare şi o demnitate să fiu poliţist, în aceeaşi echipă cu dumneavoastră”.FOTO

Azi, 29 iunie, a fost o zi încărcată de emoţii la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş. 15 poliţişti „au ieşit din rând” însă rămân camarazii noştri, întrucât camaraderia nu se măsoară în grade, ci în adevăr, în dragoste, în încredere şi în ce am făcut fiecare în numele ei.

După zeci de ani în care au făcut cinste uniformei de poliţist, şapte ofiţeri şi opt agenţi de poliţie au predat azi ştafeta şi au trecut în rândul cadrelor militare în rezervă şi retragere. Dincolo de orice sacrificiu nerostit dar resimţit, dincolo de privaţiunile impuse de meseria pe care şi-au ales-o, cei 15 poliţişti şi-au îndeplinit misiunile demonstrând că sunt adevărate embleme ale devotamentului, fidelităţii şi echilibrului. Sunt oameni puternici, care nu au acceptat intimidarea, care cu o singură armură, Legea, au luptat pentru a găsi cele mai bune soluţii la fiecare provocare. Iar permanenta determinare în faţa oricărei provocări a constituit premisa unei cariere de succes.

Şeful inspectoratului, chestor de poliţie, dr. Viorica Marincaş, şi-a exprimat recunoştinţa pentru profesionalismul, onoarea şi demnitatea de care aceştia au dat dovadă în întreaga lor carieră: „în această zi încărcată de emoţii fiecare va face o retrospectivă a anilor petrecuţi în a doua dumneavoastră familie, POLIŢIA: aţi fost actorii principali într-un film de acţiune în care aţi avut rolurile principale, v-aţi asumat riscurile, v-aţi dedicat pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor, aţi avut curajul de a lupta şi aţi ieşit învingători.”

 Pentru toate realizările profesionale dar şi pentru modelul pe care-l reprezintă pentru colegii lor, şeful inspectoratului, chestor de poliţie dr. Viorica Marincaş le-a înmânat diplome şi plachete de merit urându-le ca anii ce urmează să fie cât mai mulţi la număr, cu sănătate şi binecuvântaţi de Dumnezeu, alături de cei dragi!

 

Marcat de intensitatea momentului, comisarul şef de poliţie Constantin Ciobotariu, care a coordonat cu dedicare, înţelegere şi implicare activitatea Serviciului Cabinet, a precizat: „Este un moment nu tocmai vesel, dar firesc, iar tot ceea ce este firesc, deşi nu poate fi în totalitate trist, poate fi dureros. Toţi cei care părăsim această profesie resimţim această durere pentru că înghesuim în amintiri toţi anii de efort şi de sacrificiu. Pentru mine, capacul cutiei amintirilor a fost pus, dar mă voi strădui ca fiecare moment pe care l-am trăit să-mi rămână ca amintire însoţită de bucuria de a-l fi trăit, căci toţi suntem suma experienţelor şi întâmplărilor prin care am trecut. Nu aş dori să schimb nimic din ceea ce am trăit, pentru că toate cele care au fost, m-au făcut ceea ce sunt şi pentru că dorindu-mi să fi avut o altă viaţă, m-aş fi lipsit fie de bucuria de a fi fost, fie de privilegiul de a vă fi avut colegi.  Dragi colegi, C. Noica spunea că: „Când mă laudă cineva, mă cuprinde panica: dacă ar afla tot ce nu ştiu… tot ce nu sunt? Când  mă condamnă, sunt liniştit: sunt totuşi mai bun decât atât…” Şi să ştiţi că aşa este. Să ştiţi că aşa sunteţi! să ştiţi că sunteţi mai buni decât crede oricine şi vă doresc ca toate întâmplările pe care le veţi trăi să vă bucure atunci când vi le veţi aminti. Vă mărturisesc că a fost o onoare şi o demnitate pentru mine să slujesc drapelul României, a fost o onoare şi o demnitate să fiu poliţist, a fost o onoare şi o demnitate să fiu în aceeaşi  echipă cu dumneavoastră! Vă urez sănătate dumneavoastră şi familiilor dumneavoastră, succes şi împliniri şi să aveţi alături persoane care să vă critice cu bunătate pentru că acelora le pasă de dumneavoastră şi să aveţi parte de tot binele din lume, pentru că mai mult de atât nu vă poate nimeni oferi. Să trăiţi!”

Loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.