Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Maramureș: Nerespectarea regulilor de circulație în zona trecerilor la nivel cu cale ferată, în vizorul polițiștilor de transporturi

Maramureș: Nerespectarea regulilor de circulație în zona trecerilor la nivel cu cale ferată, în vizorul polițiștilor de transporturi
Pentru reducerea numărului de accidente de circulație soldate cu victime sau pagube materiale, ce au loc la trecerile la nivel cu cale ferată, precum și asigurarea unei discipline privind respectarea de către participanții la trafic a regulilor de circulație, polițiștii Biroului Județean de Transporturi Maramureș au acționat în proximitatea trecerilor la nivel cu cale ferată.
În urma activităților specifice polițienești, au fost constatate 13 abateri contravenționale, în valoare de peste 8.200 de lei.
Polițiștii au reținut două permise de conducere pentru nerespectarea prevederii privind obligativitatea opririi la semnalul cu lumini roșii și/sau semnalul sonor în funcțiune la trecerile la nivel cu cale ferată, conform R.O.U.G. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice.
Polițiștii recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație! Rolul semnalelor luminoase și acustice, precum și al barierelor este de a proteja viața conducătorilor auto și de a evita producerea unor evenimente negative. În zonele neprevăzute cu astfel de semnale, conducătorul auto trebuie să se asigure temeinic înainte de a proceda la traversarea unei treceri la nivel cu cale ferată.
 Câteva minute de așteptare pot face diferența!
Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire