Maramureș: O altă escrocherie te lasă fără bani: Atenție la acești reprezentanți ai unei companii de investiții
O nouă metodă de înșelătorie face victime în rândul celor care doresc să investească bani în oportunități aparent sigure și profitabile. Persoane care se prezintă drept reprezentanți ai unei companii de investiții promit câștiguri rapide, dar în realitate își lasă victimele fără economii.
În spatele promisiunii unui câștig mare de bani, în timp scurt, se ascunde o înșelăciune
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au întocmit dosar penal şi desfăşoară cercetări în vederea lămuririi stării de fapt, după ce au fost sesizaţi cu privire la o înşelăciune.
În fapt, ieri, 05 februarie, o femeie a sesizat poliția cu privire la faptul că a fost indusă în eroare de peroane necunoscute, care ar pretins că sunt reprezentanţi ai unei companii de investiţii. Cu scopul de a investi în acţiuni, victima ar fi fost determinată să efectueze două tranzacţii, în valoare de 13.000 de lei.
În speranța unor câștiguri mari, într-un timp scurt, victimele pierd sume importante de bani.
Este important de ştiut că niciodată companiile de investiții nu-și „racolează” potențialii investitori prin apeluri telefonice.
Evitați să instalați aplicații de control de la distanță a dispozitivelor, la solicitarea persoanelor străine.
Evitați să oferiți datele personale și financiare persoanelor străine.
Sub nicio formă nu transferaţi bani, înainte de verifica informaţiile transmise, contactând direct instituţiile implicate!
Dacă sunteți victima unei astfel de înșelăciuni, sesizați Poliția!























