Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Maramureș/O persoană care a pretins și primit peste 42.000 euro pentru presupuse angajări, arestată preventiv

Maramureș/O persoană care a pretins și primit peste 42.000 euro pentru presupuse angajări, arestată preventiv

Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș au efectuat acte de urmărire penală, la delegarea și sub coordonarea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj – Biroul teritorial Baia Mare, într-o cauză penală privind comiterea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată de către o persoană asupra căreia instanța a dispus măsura cercetării în stare de arest preventiv.

Astfel, conform cercetărilor, în perioada 15 septembrie 2023 – 10 iulie 2024, inculpata, direct sau prin intermediar, ar fi pretins și primit de la mai multe persoane diferite sume de bani (în total 42.700 euro și 1.800 lei), pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor funcționari din conducerea unor instituții (Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei, etc.).

În schimbul banilor primiți inculpata le-ar fi promis persoanelor respective că, ele sau rude ale acestora, vor fi angajate în cadrul instituțiilor respective.

Ieri, 11 iulie 2024, cea în cauză a fost reținută pentru 24 de ore, iar astăzi a fost prezentată judecătorilor din cadrul Tribunalului Maramureș, care au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, formulată de procurorii anticorupție.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire