'E un proiect ambiţios, care va fi respectat, şi consider că drumurile judeţene vor fi reparate şi modernizate aşa cum preconizăm. Finanţarea acestor investiţii va fi realizată prin programele guvernamentale, fonduri europene cât şi resurse din bugetul propriu. Cel mai recent tronson de drum judeţean pe conexiunea Baia Sprie - Cavnic- Bârsana (55 km) a fost recent dat în exploatare după reparaţii ce au durat aproape 11 luni de zile, investiţie realizată printr-o finanţare europeană în sumă de 22 milioane de euro. Legat de viitoarele drumuri judeţene care vor intra în lucru, deţinem deja configuraţia următoarelor tronsoane propuse spre reparaţie şi modernizare, localităţile traversate de aceste drumuri şi genul reparaţiilor care urmează a fi efectuate, şi în momentul în care se anunţă programele de finanţare, în termenul cel mai scurt să putem pregăti întocmirea documentaţia. În aceste situaţii, timpul este foarte preţios şi nu ne putem permite să treacă alte luni de zile până la întocmirea dosarelor', a spus Gabriel Zetea.
Preşedintele CJ Maramureş a mai subliniat că prioritate vor avea drumurile aflate în stare de uzură avansată cât şi drumurile judeţene care asigură legătura cu principalele sate şi comune implicate în activităţi agro-turistice.
'Prioritate vor avea drumurile aflate în stare avansată de degradare, drumurile de legătură că judeţele limitrofe, Sălaj şi Satu Mare dar şi principalele drumuri judeţene spre satele şi comunele implicate în agroturism. Aici avem în vedere drumurile situate pe Valea Izei şi Valea Vişeului, zone cunoscute din Maramureş pentru potenţialul turistic, zone unde anul mii de turişti ajung să-şi petreacă vacanţa sau se opresc pentru câteva zile, aflaţi în drum spre altă destinaţie cum ar fi Bucovina sau Delta Dunării. În Maramureş, turismul joacă un rol economic important în viaţa multor comunităţi rurale, contribuie la bugetul local şi credem că trebuie să avem în vedere acest aspect când ne gândim la infrastructura rutieră. Dorinţa noastră e să avem drumuri cât mai bune', a declarat Gabriel Zetea.
Potrivit acestuia, în luna iunie se va redeschide traficului aerian intern şi extern Aeroportul Internaţional Baia Mare, închis pentru reparaţii în urmă cu un an.
'Probabil la sfârşitul lunii iunie, Aeroportul Internaţional Baia Mare se va redeschide traficului aerian pe rute interne şi externe. Extinderea pistei, efectuarea unor lucrări de infrastructură aeroportuară, montarea balizajului şi calibrarea unor echipamente care asigură dirijarea aeronavelor au făcut parte dintr-un proiect de modernizare evaluat la peste 11 milioane de euro, lucrări necesare care din vara acestui an vor permite aterizarea şi decolarea avioanelor mediu curier de marfă şi pasageri. Toate lucrările sunt în grafic şi cred că peste câteva luni de zile traficul aerian să fie reluat încât pasagerii să nu mai fie nevoiţi să parcurgă cu maşina distanţe apreciabile până la aeroporturile din Cluj Napoca şi Satu Mare', a precizat Gabriel Zetea.
Preşedintele CJ Maramureş a mai afirmat că menţinerea unei infrastructurii de comunicaţie rutieră şi aeriană este vitală. JURNAL MM























