Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Maramureş: Un bărbat de 36 de ani arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile-Lipsirea de libertate in mod ilegal

Maramureş: Un bărbat de 36 de ani arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile-Lipsirea de libertate in mod ilegal

Tribunalul Maramureş a admis, în data de 04.10.2022, propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 4 octombrie 2022, şi până în data de 2 noiembrie 2022 inclusiv, a unui inculpat cu antecedente penale, în vârstă de 36 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, încălcarea ordinului provizoriu de protecţie şi tentativă la infracţiunea de omor calificat.

Pentru a dispune măsura arestării preventive, instanţa a reținut că, din probe s-a conturat suspiciunea rezonabilă că inculpatul, în seara zilei de 30 septembrie a.c., pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat soţiei sale mai multe lovituri, cu pumnii şi cu picioarele, şi a încuiat-o în dormitorul imobilului în care locuiesc, lipsind-o de libertate pe parcursul mai multor ore în ziua de 1 octombrie a.c. şi încălcând totodată obligaţiile impuse în sarcina sa prin ordinul de protecţie provizoriu emis de organele de poliţie la solicitarea persoanei vătămate, iar ulterior, în data de 2 octombrie a.c., i-a aplicat multiple lovituri de cuţit acesteia şi fiului său în încercarea de a le suprima viaţa.

Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire