Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

MARAMURES- VITEZA UCIDE! În ciuda unor statistici evidente, tot mai mulţi şoferi circulă cu viteză.

MARAMURES- VITEZA UCIDE! În ciuda unor statistici evidente, tot mai mulţi şoferi circulă cu viteză.

Deşi par conştienţi de riscuri, cei mai mulţi şoferi invocă  graba atunci când sunt depistaţi că au încalcat regulile de circulaţie. Iar graba atrage după sine apăsarea prea tare a pedalei de acceleraţie, efectuarea unor depăşiri neregulamentare, neacordarea de prioritate, etc. Drept urmare, bilanţul fiecărei acţiuni desfăşurate pentru combaterea vitezei excesive este consistent în amenzi.

Ieri, 24 octombrie, pe durata unei singure acţiuni desfăşurate pentru combaterea vitezei excesive, poliţiştii din Şomcuta Mare au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 10 000 de lei. Din cele 19 sancţiuni, aproape toate au fost aplicate şoferilor ale căror autoturisme au fost înregistrate de aparatura radar că se deplasau cu viteză peste limita legală. Şi nu a fost un target! A fost o dorinţă de atingere a unui obiectiv ce ţine de siguranţa fiecărui participant la traficul rutier.

Cu cât timp ajungeţi mai repede la destinaţie dacă spre exemplu, efectuaţi o depăşire riscantă? Atunci când este vorba de siguranţa pe drumurile publice scopul nu scuză mijloacele!

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire