Fostul inginer geolog Gheorghe Coroiu, cunoscut în zonă pentru talentul cu care sculptează în lemn, a cochetat cu arta tradițională încă din anii în care muncea în minerit, lucrările sale respectând linia specifică a bătrânilor meșteri din satele Maramureșului.
Coroiu s-a stabilit prin anii 50, împreună cu soția, în comuna Groșii Țibleșului, localitate situată la poalele Munților Țibleș și, timid, a încercat să deslușească tainele sculpturii tradiționale, forma și arhitectura caselor țărănești, lucrurile care înconjurau gospodăriile localnicilor, obiceiurile dar și lumea satului care, în acei ani, trecea prin schimbări profunde. Instinctul i-a spus că geologia e știința care încearcă să smulgă comorile din adâncul pământului, iar arta prelucrării lemnului e armonia dintre natură și om.
„Am îmbinat arta populară cu geologia, însă cele două, să știți, că se îmbină foarte bine pentru că ambele se ocupă de natură. E o întreaga armonie: geologia studiază ce-i sub pământ, iar arta populară ce-i deasupra pământului (…). Nu m-am dus la nimeni din sat să mă învețe ceva, dar stabilindu-mă în Groșii Țibleșului, unde există mult lemn, m-am pus pe studiat cărți din care să pot deprinde arta lucratului în lemn (…) și am luat o bucată de lemn mai uscat de la un pădurar, apoi am cumpărat mai multe dăltițe, ciocane și, văzând că merge treaba, așa am început, ușurel, ușurel m-am apucat de sculptat în lemn. Asta se întâmpla prin 1976, iar când eram deja pensionar învățasem destul de multe lucruri despre sculptura lemnului”, a precizat pentru AGERPRES, meșterul popular Gheorghe Coroiu.
Acesta a mărturisit că, pentru a descoperi arta și meșteșugul lemnului, s-a documentat din cărți de specialitate, precizând că, în același timp, prin atelierul său au trecut, pentru a se iniția în arta sculptatului, intelectualii din sat.
„Stăpâneam arta sculptatului, însă nu știam suficient de multe despre arta tradițională maramureșană și a trebuit să pun din nou mâna pe carte pentru a descoperi linia specifică. Lucram cel mai mult în timpul liber, dar printre multe alte obligații mă întâlneam cu învățători, profesori care mă ajutau, povesteam destul de mult despre preocuparea mea și partea cea mai frumoasă e că acești companioni au dorit la rândul lor să sculpteze. Așa că, fără voie, atelierul meu s-a transformat într-o mică școală, sigur e pretențios cuvântul, dar eu le arătam cum se lucrează, dar mă și ajutau la lucrările mai simple iar eu îi cinsteam cu o bere”, a povestit cu amuzat meșterul Coroiu.
Munca și lucrările meșterului din comuna Groșii Țibleșului au început să fie cunoscute prin satele apropiate, oamenii căutându-l pentru a confecționa diverse obiecte, majoritatea de uz casnic, pentru ca mai târziu să fie solicitat de unele parohii pentru a sculpta iconostase și mobilier din lemn pentru biserici. A fost doar începutul unor ani plini de satisfacție și lucrări care acum pot fi văzute în diferite biserici din județ.
„Acum, sculptez mobilier pentru biserica din Lăpușul Românesc, apoi lucrez niște medalioane pentru trofeele de vânătoare ale pădurarilor din comună, rame de oglindă, încerc să fac orice însă nu prea multe că eu lucrez singur. Lucrez totul manual și asta îmi fură cam mult timp, dar știți cum e: pasiunea și dragostea pentru frumos e totul!”, a mărturisit Gheorghe Coroiu.
Lucrarea cea mai importantă a sculptorului din Groșii Țibleșului e bisericuța din lemn Sfântul Ierarh Mărturisitorul din municipiul Baia Mare, cunoscută și sub numele de „biserica studenților”, fiind locul unde își fac ucenicia majoritatea studenților de la teologie.
Parohul bisericii Sf, Ierarh Mărturisitorul, preotul Vasile Fodoruț, a povestit, pentru AGERPRES, că, după ce s-a înțeles cu meșterul lemnar asupra formei, interioarelor și mobilierului, acesta a cerut un răgaz de timp pentru a se documenta, apoi a venit cu soluțiile cele mai practice, potrivite unei bisericuțe mici, dar încăpătoare.
„Înțelegerea noastră cu meșterul Coroiu a fost să aducem în biserică elemente de arhitectură tradițională, elemente care să aibă o legătură reală cu satul, cu originalul, arhaicul. Dumnealui a reușit să îmbine toate aceste elemente după luni de zile de documentare, iar mobilierul și iconostasul din biserica noastră putem spune că e identic vechilor bisericuțe din lemn, așa cum se mai întâlnesc prin satele Maramureșului. Sculpturile create formează o armonie distinctă, specifică bisericilor noastre. Lucrarea a fost executată în întregime manual în urmă cu 15 ani, iar în momentul când ne-am decis împreună cu dânsul să pregătim biserica am optat numai pentru elemente arhitectonice arhaice fără nicio urmă de modernism sau influență occidentală. Cu multă muncă, cred că avem o frumoasă biserică din lemn ce aduce satul mai aproape de oraș”, a spus părintele Vasile Fodoruț.
Meșterul lemnar din Groșii Țibleșului e îngrijorat de faptul că arta tradițională a fost invadată de urât, iar cunoscutele porți maramureșene din lemn au luat proporții care, în opinia sa, n-au nimic în comun cu vechile și simplele porți care se găseau la intrarea în orice gospodărie țărănească.
„Păi și cu meșteri buni, tradiția a început să se piardă, dispare. Ați văzut unele porți maramureșene de curând? Ați văzut cum arată? Unde s-a văzut o poartă maramureșană făcută din cinci rânduri, cu funii, cu stâlpi colosali în grosime, făcuți cu drujba și tot felul de floricele puse aiurea. Ați văzut? Uitați-vă unde s-a ajuns acum! Aici s-a ajuns cu exagerarea motivelor. Poarta din lemn pe care am văzut-o eu în atlasele muzeului nu avea atâtea împopoționări, era simplă (…) nu foarte înaltă, nici foarte groasă sau rânduri peste rânduri de motive care denaturează sensul real al porții din lemn. Nu distruge tradiția ? Ba, da! Sau casele vechi care s-au făcut cu îmbinări și elemente de construcție, unele vechi de peste 200 de ani, în loc să fie luate ca model la noile construcții din lemn, vine câte un meșter care schimbă forma stâlpului din lemn trăgând niște tăieturi, sucituri pe lemn, încercând să creeze senzația falsă ca așa era pe timpuri”, constata cu amărăciune Gheorghe Coroiu.
SURSA:AGERPRES/(AS, A-autor: Leontin Cupar, editor: Dănuț Pușcașu)
AM onoare si bucuria de al cunoaste pe acest OM deschis si cu multa bunavointa in a ma invata cum sa sculptez mici obiecte necesare casei.,Pentru domnul COROI, geologul cum i se spunea in comunitate,am un respect deosebit, pentru ca in loc sa bat mingea pe maidan, ma primea in „atelierul scoala” situat in cladirea sediului intreprinderii forestiere
(daca imi aduc bine aminte).Ma fascina tot ceea ce iese din mana acestui mester. Imi aduc aminte cu bucurie ca ma punea sa „baitzuiesc” unele lucrari,sau sa bat cu un cui in forma de cruce zonele alaturate sculpturilor in relief. D-zeu sa-i dea multa sanatate .Eu din pacate si spre rusinea mea nu am continuat acest hobby din diferite motive,dar din cate stiu sunt cativa „ucenici” care au continuat si sunt mesteri populari de prestigiu. Multumesc domnule COROI ca am avut ocazia sa va cunosc……Ma inclin si im scot palaria in fata dumneavoastra….cu deosebita consideratie.